După ce luni seara Facebook, dar și celelalte platforme ale sale, Instagram, WhatsApp și Facebook Messenger au picat timp de șapte ore, compania și-a cerut scuze și a expliciat că problemele au fost provocate de o modificare greșită a configurației serverelor sale.
Acesta este cel mai mare incident tehnic înregistrat până în prezent, iar acesta a dus la pierderi de 7 miliarde de dolari pentru compania lui Mark Zuckerberg, potrivit Digi24.
Luni, acțiunile Facebook au scăzut cu 5%.
Dar compania pierde și din punctul de vedere al reputației, care deja este afectată de dezvăluirile unei foste angajate a Facebook, care a transmis presei documente potrivit cărora compania ar alege profitul în detrimentul siguranței și ar fi ascuns efectele Instagram asupra sănătății mintale a adolescenților.
Fondatorul și CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, le-a cerut scuze utilizatorilor pentru incident.
„Facebook, Instagram, WhatsApp şi Messenger revin acum online. Îmi pare rău pentru întreruperea de astăzi Ştiu cât de mult vă bazaţi pe serviciile noastre pentru a rămâne conectaţi cu oamenii la care ţineţi”, a scris Zuckerberg.
Compania a mai explicat că această problemă tehnică nu a dus la compromiterea datelor utilizatorilor platformelor Facebook.
De asemenea, reprezentanții companiei au spus că unele modificări realizate la routerele din centrele de date au fost responsabile pentru problemele de luni seara.
„Am lucrat cât de mult am putut pentru a restabili accesul, iar sistemele noastre sunt acum din nou puse în funcțiune. Cauza principală a acestei întreruperi a afectat, de asemenea, multe dintre instrumentele și sistemele interne pe care le folosim în operațiunile noastre de zi cu zi, complicând încercările noastre de a găsi și rezolva rapid problema.
Echipele noastre de ingineri au aflat că modificările de configurație pe routerele principale care coordonează traficul de rețea între centrele noastre de date au cauzat probleme care au întrerupt această comunicare. Această întrerupere a traficului de rețea a avut un efect în cascadă asupra modului în care comunică centrele noastre de date, întrerupând serviciile noastre.
Serviciile noastre sunt din nou online și lucrăm activ pentru a le readuce pe deplin la capacitate maximă. Credem că principala cauză a acestei întreruperi a fost o modificare defectuoasă a configurației. De asemenea, nu avem dovezi că datele utilizatorilor au fost compromise ca urmare a acestei perioade de nefuncționare.
Oamenii și companiile din întreaga lume se bazează pe noi în fiecare zi pentru a rămâne conectați. Înțelegem impactul pe care îl au aceste întreruperi asupra vieții oamenilor și responsabilitatea noastră de a ține oamenii informați cu privire la întreruperile serviciilor noastre. Ne cerem scuze tuturor celor afectați și lucrăm pentru a înțelege mai multe despre ceea ce s-a întâmplat astăzi, astfel încât să putem continua să facem infrastructura mai rezistentă”, a anunțat compania.