Klaus Iohannis: Comisia Europeană s-a angajat să vină cu soluții pentru creșterea prețului energiei | VIDEO

Publicat: 06/10/2021, 15:22
Actualizat: 06/10/2021, 15:43

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că, în urma reuniunii informale a Consiliului European din Slovenia, Comisia Europeană s-a angajat să prezinte o serie de soluții pentru creșterea prețurilor la energie la nivelul Uniunii.

Potrivit șefului statului, Comisia ar urma să prezinte aceste propuneri în cel mult o săptămână, dat fiind că iarna se apropie, iar prețurile la energie continuă să crească.

„Am avut aseară o discuţie informală şi cred că două concluzii sunt foarte importante, care s-au desprins din discuţiile care au durat până târziu în noapte. Prima este legată de felul în care ne vedem noi Uniunea Europeană în politica globală, concluziile sunt bune pentru noi şi importante. S-a subliniat de către toţi importanţa şi relevanţa NATO şi importanţa şi relevanţa şi nevoia de a păstra puternică relaţia transatlantică.

Pe de altă parte, am avut o primă discuţie despre preţurile la energie, în special preţurile de electricitate şi am convenit să urgentăm toate demersurile. Comisia s-a angajat şi ne aşteptăm să se ţină de această chestiune, să vină foarte repede, în maxim o săptămână, cu o abordare propusă de Comisie care trebuie să vină cu unele soluţii, fiindcă nu putem să trecem iarna cu preţuri în creştere la electricitate”, a spus Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis: Dorim să dăm o perspectivă europeană statelor din Balcanii de Vest

De asemenea, Klaus Iohannis a vorbit despre discuțiile referitoare la relația dintre Uniunea Europeană și statele din Balcanii de Vest.

Potrivit acestuia, statele europene doresc să ofere o perspectivă europeană statelor din această regiune.

„Astăzi discutăm despre statele din zonă, sunt şase state care toate doresc să devină membre ale Uniunii Europene, sunt chestiuni economice, sunt chestiuni de condiţionalităţi, însă cel mai important lucru aici este că noi, din Uniune, dorim să dăm o perspectivă europeană statelor din Balcanii de Vest, iar aceste state evident că vor să îşi confirme interesul de a deveni state membre şi sunt dispuse să îndeplinească toate condiţiile. Deci astăzi nu mă aştept la discuţii complicate, toată lumea doreşte să înregistrăm progrese în aceste procese de aderare”, a spus Iohannis.

Şeful statului participă, miercuri, la Summitul UE-Balcanii de Vest, care are loc în Slovenia, la Brdo.

Cinci state europene cer o abordare la nivelul UE a creșterii prețurilor energiei

Mai multe state membre ale Uniunii Europene solicită o „abordare comună” la nivel european pentru a limita majorarea prețurilor la energie, în contextul creșterii puternice a tarifelor în ultimele luni.

Franța, Grecia, Cehia, România și Spania au solicitat, marți, adoptarea unei soluții la nivel comunitar în această privință.

În faţa creşterilor „considerabile” ale preţurilor la gaze şi energie, ţările europene trebuie să stabilească un „set de instrumente de reglementare” pentru a coordona răspunsurile naţionale, au solicitat aceste cinci ţări într-un comunicat.

Miniștrii Economiei și cei ai Finanțelor din statele membre ale Zonei Euro s-au întâlnit, luni, la Luxemburg pentru a discuta în special despre această creștere a prețurilor la energie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Economiile pentru bătrâneţe de la 8 milioane de români finanțează proiectul Neptun Deep din Marea...