Afganistan: Criza umanitară din țară se agravează pe zi ce trece, avertizează ONU

Afganistan: Criza umanitară din țară se agravează pe zi ce trece, avertizează ONU
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 07/10/2021, 09:47

Organizația Națiunilor Unite (ONU) atrage atenția că situația umanitară din Afganistan este tot mai gravă și face apel la comunitatea internațională să intervină mai ferm.

Mary-Ellen McGroarty, șefa Programului Alimentar Mondial (PAM) al ONU în Afganistan, a declarat miercuri că această criză umanitară cu care se confruntă Afganistanul se agravează la o scară și rapiditate rar întâlnite, informează Agerpres.

„Este pentru prima dată când am văzut o criză ca aceasta care să se agraveze într-un un ritm şi la o scară” atât de dramatice”, a declarat McGroarty într-o videoconferinţă cu jurnaliştii acreditați la ONU, în New York.

Afganistan: Malnutriția este în creștere

Oficialul a declarat că Afganistanul deja se confrunta cu „o criză umanitară de proporții incredibile” înainte ca talibanii să preia puterea în această țară. La începutul anului, 18 milioane de persoane erau deja afectate de criza umanitară, dar acum, organizația pe care o conduce se așteaptă ca situația să se înrăutățească de la zi la zi.

„Este din ce în ce mai rău. Ne așteptăm ca cifrele să crească, în special în ceea ce priveşte problema alimentaţiei şi malnutriţiei. Oamenii devin din ce în ce mai disperaţi şi cu bani din ce în ce mai puţini”, a adăugat oficialul PAM.

McGroarty a făcut și referire la „o criză de lichidități” în Afganistan, cauzată și din cauza faptului că comunitatea internațională nu este suficient de generoasă. Ea atrage atenția că situația este extrem de gravă și ar urma să devină și mai gravă în contextul venirii iernii.

Întrebată dacă talibanii pun obstacole în calea ajutorului umanitar, oficialul PAM a răspuns negativ.

„Nu prea avem obstacole”, iar ajutorul se bazează pe „principii umanitare, imparţialitate, neutralitate, independenţă operaţională”, a argumentat responsabila ONU. Talibanii „ştiu că astfel se acordă ajutorul umanitar”, a adăugat ea.

ONU a organizat în septembrie, la Geneva, o conferință a donatorilor pentru Afganistan, la mai puțin de o lună după ce talibanii au preluat puterea în această țară.

Potrivit ONU, Afganistanul ar avea nevoie de aproximativ 606 milioane de dolari până la finalul anului.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Finala Georgescu - Lasconi se conturează tot mai clar. Ultimele...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Harry Gregson-Williams: Moștenirea sonoră din Gladiator, continuată. Prieten și ucenic al lui Hans Zimmer