Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti anunţă că, în cursul nopții de joi (7 octombrie) spre vineri, încep probele cu apă caldă pentru consumatorii de tip urban din Capitală, având în vedere prognoza meteo cu temperaturi în scădere pentru următoarele zile.
„Acţiunea se derulează progresiv, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare, starea de degradare cauzată de lipsa investițiilor din ultimii 30 de ani. Probele la cald prin care se realizează echilibrul hidraulic al întregului sistem de termoficare se vor desfăşura astfel încât, pe măsură ce temperatura exterioară scade, toţi consumatorii să beneficieze în condiţii normale de furnizarea agentului termic pentru încălzire”, transmit cei de la Termoenergetica.
Sursa citată mai arată că a început furnizarea căldurii la cerere pentru spitale, școli, cămine de bătrâni și alte instituţii care au solicitat acest lucru.
„Asociaţiile de proprietari au obligația de a se asigura că instalaţiile interioare proprii (de alimentare cu energie termică) sunt în stare de funcţionare şi că sunt finalizate lucrările din interiorul imobilelor, inclusiv operațiunile de aerisire a caloriferelor din apartamente.
Asociaţiile de proprietari care doresc amânarea furnizării agentului termic pentru încălzire pot solicita în scris acest lucru, prin reprezentanţii legali, la registratura instituției din strada Cavafii Vechi nr. 15, la secţiile de termoficare de sector, sau prin e-mail la adresa [email protected]”, mai transmit reprezenanții Termoenergetica.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) atrage atenția că vineri și sâmbătă (8 și 9 octombrie) vremea va deveni deosebit de rece, aria precipitațiilor se va extinde și va cuprinde îndeosebi jumătatea de sud a țării, iar la munte, în general la altitudini de peste 1500 m, vor fi precipitații mixte.
De joi, ora 9:00, până vineri, ora 10:00, temperaturile vor scădea față de intervalul anterior, vremea devenind rece pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros, dar condițiile de ploaie slabă, trecătoare, vor fi reduse. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare începând din a doua parte a zilei, cu viteze la rafală de 45…50 km/h. Potrivit ANM, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar cea minimă va fi de 6…8 grade.