Șeful UPU Timiș: Oamenii primesc ajutor pe tărgi, cărucioare, în containere, „cu butelia între picioare”

Șeful UPU Timiș: Oamenii primesc ajutor pe tărgi, cărucioare, în containere, „cu butelia între picioare”
Sursă Foto: Pixabay - Ilustrativ
Publicat: 08/10/2021, 14:11

Este record de intervenții la Serviciul de Ambulanță Timiș în aceste zile. Sunt pacienți care stau cu oxigenul sub scaun pentru că nu mai sunt paturi sau tărgi libere, iar ambulanțele așteaptă ore întregi la poarta spitalelor pentru a putea lăsa bolnavii.

În ultimele patru zile au fost peste 1.000 de solicitări au fla Serviciul de Ambulanță Timiș  (SAJ). Situația este foarte dramatică, iar șoferii de ambulanță stau orele întregi la porțile spitalelor, pentru că pur și simplu nu are cine să-i preia pe bolnavii de Covid-19.

„E dramatic, sunt peste 1.000 de intervenții de câteva zile. Peste 1.000 nu am avut în valurile anterioare, maximum a fost de 890, acum am avut vreo patru zile cu peste 1.000. Este foarte greu, activitatea pe Covid e 75%, joi am avut 556 de testări PCR, n-am avut niciodată mai mult, plus încă vreo 100 și ceva de teste rapide pe care le fac echipajele. (…) E greu, stau mult mașinile cu pacienți pe la porțile spitalelor până se eliberează locuri, ni se adună solicitări, reușim noaptea târziu spre dimineață să rezolvăm tot ce-a fost în ziua respectivă”, spune șeful SAJ Timiș, Iancu Leonida, citat de tion.ro.

Din păcate nu avem ce face, asta este extrem de frustrant

Situația este atât de complicată încât oamenii primesc ajutor pe tărgi, pe cărucioare sau în containere,  „cu butelia între picioare”.

„Am avut situații în care am avut și câte două ambulanțe care erau în așteptare, că nu aveam unde să le preluăm pacienții. Cât timp mai facem față, facem față, cât nu avem unde, asta e problema. Am avut două containere de pe vremea cât era tirul ATI, le-am deschis și pe acelea, am pus pacienții pe scaune, cu butelia între picioare. Din păcate nu avem ce face, asta este extrem de frustrant”, spune medicul Mihai Grecu, șeful UPU Smurd Timiș.

Peste 350 de decese în 24 de ore

Un număr de 13.854  noi cazuri COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore, bilanțul total al infectărior ajungând în România, vineri, la 1.332.221 de cazuri. În ultima zi au fost înregistrate 357 de decese, în timp ce 1.561 de pacienți sunt internați la ATI. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.776  de teste RT-PCR și 42.239 teste rapide antigenice.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Bombe de o tonă. Cum a acționat Israelul pentru a-l elimina pe Hassan Nasrallah, care...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
El a petrecut alături de Simona Halep şi de familia lor de ziua campioanei. Primele...
Partea nevăzută a vieții unor români din Suedia. „A început să arunce obiecte după noi...
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când...
O familie refuză să-și vândă casa și terenul pentru 40 milioane $. Încet-încet, proprietatea lor...
VIDEO. Scandal uriaș la metrou, provocat de un bărbat care își agresa iubita. Oamenii care...
Cod galben de ninsori în România după ciclonul Ashley! Zonele unde lapovița și vântul puternic...
Românii care primesc 650 de lei în plus la pensie, de la 1 octombrie 2024....
Cum s-a transformat ciclonul aducător de potop în doar un episod de toamnă cu ploi...
Româncă de 42 de ani ucisă "din curiozitate" de un tânăr de 17 ani. Femeia...
„Ai lăsat o durere fără margini...”. El este Octavian, tânărul în vârstă de doar 18...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Duba cu care Dacia ar putea cuceri Europa. Cum arată creația unui român? - GALERIE...
Putin nu face niciun pas înapoi: toate obiectivele vor fi atinse în Ucraina
ULUITOR: Cu ce este acoperită suprafața planetei Marte?
Putin a dat ordinul ISTORIC. Decizia poate șterge Ucraina de pe harta planetei. A semnat...
Veste colosală Traian Băsescu. Fratele său l-a anunțat chiar acum
Insula Iubirii, sezonul 8. Detaliul care i-a făcut pe fani să creadă că Andrei și...
A fost împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
Ce declarații a făcut Ștefan Stan despre fosta lui soție. Cum va proceda atunci când...
„Mama e mereu plecată din țară” Fiul Lui Andrei Aradits, Eric, confesiuni dureroase despre divorțul...
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau...
Astronomii au aflat de ce sute de stele au dispărut în ultimii ani