Consiliul Naţional al Rectorilor vrea ca accesul în universități să se facă doar pe baza certificatului verde digital

Consiliul Naţional al Rectorilor vrea ca accesul în universități să se facă doar pe baza certificatului verde digital
Sursa foto: Facebook
Publicat: 10/10/2021, 15:36
Actualizat: 10/10/2021, 15:39

Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR) solicită Guvernului și Parlamentului României  ca modificarea cadrului legislativ astfel încât accesul în spaţiul universitar să se facă pe baza certificatului verde digital, cu excepţia celor care au contraindicaţii medicale.

Aceasta este una dintre solicitările CNR, care s-a întrunit în şedinţă de lucru în perioada 8 – 10 octombrie, la Braşov.

„Având în vedere agenda reuniunii şi subiectele complexe supuse dezbaterii, Consiliul Naţional al Rectorilor a adoptat (…) măsuri privind creşterea performanţei şi competitivităţii sistemului naţional de învăţământ superior şi cercetare ştiinţifică, precum şi structura, respectiv modul de desfăşurare a reuniunilor CNR”, se arată într-un comunicat citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, CNR solicită Guvernului/Parlamentului modificarea cadrului legislativ astfel încât accesul în spaţiul universitar să se facă pe baza certificatului verde digital, cu excepţia celor care au contraindicaţii medicale.

CNR mai solicită suplimentarea finanţării instituţionale

Totodată, reprezentanții rectoratelor cer Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) ca până la data de 31 decembrie să finalizeze evaluarea tuturor IOSUD-urilor care au depus dosarele de evaluare, inclusiv prin suplimentarea listei membrilor echipelor de evaluare.

CNR mai solicită suplimentarea finanţării instituţionale, având în vedere impactul creşterii salariului minim de la data 1 ianuarie 2022 şi creşterea preţurilor la utilităţi, dar şi suplimentarea finanţării destinate susţinerii activităţii de cercetare în universităţile româneşti.

Organizațiile studenţeşti, solicitate să contribuie la actualizarea situaţiei studenţilor vaccinaţi

De asemenea, Consiliul Naţional al Rectorilor propune Ministerului Educaţiei constituirea unui grup de lucru care să actualizeze Metodologia de finanţare a cercetării ştiinţifice universitare în instituţiile de învăţământ superior de stat şi solicită transparentizarea tuturor datelor raportate de universităţi pe baza cărora se face finanţarea acestora.

CNR mai solicită organizaţiilor studenţeşti să contribuie la actualizarea periodică a situaţiei studenţilor vaccinaţi din universităţi.

Gilda Popa
Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie - Universitatea București. A mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum au reușit spionii Israelului să se infiltreze în Hezbollah. Liderii grupării au făcut o...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când...
Detalii şocante din ancheta uciderii româncei din Italia. Criminalul a omorât-o cu o mișcare de...
Doi pensionari români, prinși pe aeroportul din Munchen cu bijuterii în valoare de 650.000 de...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Fosta prezentatoare tv care arată WOW la 54 de ani. La ce aliment a renunțat...
Testul făcut de Elon Musk în România pentru sateliții Starlink. Suntem singura țară din lume...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Accident teribil în Teleorman! Gabriela a murit la doar 40 de ani, după ce s-a...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Au voie utilajele agricole să circule pe drumurile publice? Cum depășești corect un utilaj de...
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
Doliu în televiziune. A murit un prezentator celebru: A fost un prieten feroce
Ce tragedie. Marele actor a murit fulgerător
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
A fost împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Ionuț Dolănescu, despre speculațiile macabre care au circulat în spațiul public: "Este strigător la cer...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Cel mai înalt munte din lume continuă să crească în înălțime