În țară care a fost prima care a legalizat căsătoriile între persoane de același sex, Țările de Jos, prinţesa moştenitoare are dreptul să se căsătorească cu o persoană de orice gen, fără să trebuiască să renunțe la dreptul la tron, a anunţat, marţi, premierul olandez Mark Rutte, relatează Reuters.
Catharina-Amalia Beatrix Carmen Victoria, Prințesă de Orania, care va împlini 18 ani pe 7 decembrie, este prima fiică a Regelul Willem – Alexander și a Reginei Maxima, și prima la succesiunea la tron, potrivit site-ului Casei regale olandeze.
Tatăl ei, prințul moștenitor al Olandei, Willem-Alexander, a devenit rege, în aprilie 2013, după semnarea de către mama sa, regina Beatrix, a actului de abdicare.
Prințesa moștenitoare nu a comentat declarațiile premierului și nu se șitu multe lucruri despre viața ei personală, relatează Reuters. Întrebarea s-a ridicat în contextul în care mai multe cărți publicate recent susțineau că regulile succesiunii la tron exclud un cuplu regal de același sex.
Dar premierul Mark Rutte a spus că vremurile s-au schimbat de când unul dintre predecesorii săi s-au exprimat asupra acestui subiect, în anul 2000.
„Guvernul crede că moștenitorul poate să se căsătorească cu o persoană de acelai sex”, a scris Mark Rutte, într-o scrisoare adresată Parlamentului.
„Prin urmare, Cabinetul nu crede că un moștenitor la tron sau că regele ar trebui să abdice dacă el sau ea ar vrea să se căsătoreacă cu un partener de același sex”, a spus premierul țării care a legalizat căsătoriile gay acum 20 de ani.
Singura chestiune de rezolvat este cum o căsătorie gay ar afecta ulterior succesiunea la tron a copiilor acestui cuplu, dar nu are rost să se încerce o decizie acum, a spus el.
Spre deosebire de căsătoriile obișnuite, căsătoriile regale au nevoie de aprobarea Parlamentului, iar membri au Casei Regale olandeze au renunțat în anumite cazuri la locul lor în linia de succesiune pentru a se căsători cu cineva fără permisiunea Legislativului.
Prințesa moștenitoare a Regatului Țărilor de Jos a absolvit în acest an liceu și a anunțat, în luna iunie, că intenționează să își ia un an sabatic începând din toamna lui 2021 până în primăvara lui 2022 înainte de a începe facultatea.
Mai mult, prințesa l-a informat atunci printr-o scrisoare pe premierul olandez Mark Rutte că va renunța la dreptul la alocație în perioada în care va urma studiile universitare.
Prințesa moștenitoare are dreptul, la împlinirea a 18 ani la o alocație anuală în valoare de 1,6 milioane de euro, potrivit The Guardian.