Importurile de energie electrică ale României au atins, joi, recordul istoric

Importurile de energie electrică ale României au atins, joi, recordul istoric
Publicat: 14/10/2021, 15:47

România a importat, joi, peste 2.600 de MW, reprezentând un record istoric, pe fondul deconectării automate a unui reactor nuclear de la Cernavodă, arată datele Transelectrica

Cel mai mare nivel al importurilor de electricitate a fost atins la ora 9:47, respectiv 2.617 MW, foarte aproape de capacitatea maximă de import, 3.000 de MW. La aceeaşi oră, datele operative ale Transelectrica arată că unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost deconectată de la sistemul energetic naţional (SEN), potrivit Agerpres.

Creșterea importurilor este una dintre cauzele creșterii prețurilor în energie, conform celei mai recente analize a președintelui Asociației Energia Intelingentă, Dumitru Chisăliță, alături de cauze sistemice, precum reducerea capacității de producție.

După acest vârf, importurile au început să scadă uşor şi au ajuns la 2.296 MW la ora 14:40. Consumul era de 7.639 MW, iar producţia internă, de 5.343 MW.

Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat joi

Nuclearelectrica a anunţat, joi dimineaţa, că unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat ca urmare a declanşării întrerupătoarelor de livrare a energiei în SEN.

Specialiştii CNE Cernavodă investighează cauza şi susţin că deconectarea automată a unităţii s-a produs în condiţii de siguranţă.

România poate importa energie la o putere de maximum 3.000 MW

România poate importa energie la o putere de maximum 3.000 MW şi poate exporta până la 2.800 MW, potrivit unui raport al Transelectrica.

Resursele de energie primară au crescut, în primele opt luni din 2021, cu 10,1%, iar cele de energie electrică s-au mărit cu 8,4%, față de aceeași perioadă a anului precedent, arată datele Institutului Național de statistică, publicate marți. Și consumul de energie electrică al populației a fost în creștere, la fel și exporturile de curent.

Principalele resurse de energie primară în perioada 1 ianuarie – 31 august 2021 au totalizat 22,59 milioane tone echivalent petrol (tep), în creștere cu 2,07 milioane tep, faţă de perioada similară din 2020.

Producția a crescut doar cu 4,5%
Producţia internă a însumat 12,41 milioane tep, în creștere cu 532.500 tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Procentual, aceasta a însemnat o creștere de 4,5% față de primele opt luni din anul anterior.

În ceea ce privește importul, aceasta a totalizat 10,18 milioane tep, deci nu cu mult mai puțin decât producția, în creștere cu 1,54 milioane tep, respectiv cu 17,8% mai mult față de intervalul similar de anul trecut.

Producția a crescut în acest interval cel mai mult la cărbune net – 22,9%, în timp ce la țiței, aceasta a scăzut, cu 4,7%.

La importuri sunt creșteri la toate categoriile de resurse, cea mai mare, de 56%, fiind la gaze naturale utilizabile, urmate de cărbune net, 25,2%, produse petroliere, 12,4% și țiței – 10,3%.

Creșterea prețurilor a fost indiscutabilă în ultimele 11 luni, atât la producători, cât și la furnizori, iar scumpirea nu se oprește încă, a spus Dumitru Chisăliță.

Prețurile la energia electrică au crescut, în septembrie 2021 față de septembrie 2020, cu 24,65%, iar la gaze, cu 21,51%, potrivit datelor privind inflația publicate tot marți de INS.

Dumitru Chisăliță atrăgea atenția, într-o analiză de la jumătatea lunii trecute, că în cazul unei ierni geroase, „nu prețurile mari la gaze vor fi cele mai mari probleme ale României, ci lipsa gazelor”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...