Doi muncitori au murit în timp ce lucrau la reabilitarea unei grădinițe din Bacău. Bărbații au fost striviți de un zid prăbușit peste ei

Doi muncitori au murit în timp ce lucrau la reabilitarea unei grădinițe din Bacău. Bărbații au fost striviți de un zid prăbușit peste ei
FOTO - ISU Bacău
Publicat: 14/10/2021, 20:59
Actualizat: 14/10/2021, 21:05

Doi muncitori au murit, joi, în timp ce lucrau la reabilitarea unei grădinițe din comuna Oituz, județul Bacău. Bărbații, cu vârste de 45 și 53 de ani, au fost prinși sub dărâmăturile unui perete, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău.

La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere, una de descarcerare, un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județen (SAJ) Bacău, dar și unul de pompieri voluntari.

Din nefericire, după extragerea victimelor de sub dărâmături, medicii de pe Ambulanță au fost nevoiți să declare decesul celor doi.

FOTO – ISU Bacău

CITEȘTE ȘI:

Dragoș Tănase
Dragoș Tănase are o experiență de aproape 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Rusia ar fi folosit un nou tip de dronă pentru a ataca Kievul