Premierul desemnat Dacian Cioloș îl contrazice pe premierul interimar Florin Cîțu în ce privește limitarea la accesul în magazine a celor care nu certificat verde. Cioloș crede că acest filtru ar trebui să funcționeze numai la orele de vârf. Și șeful DSU, Raed Arafat, a declarat joi, la Antena 3, că în magazinele „esențiale” precum cele alimentare, se va putea intra fără certificat verde.
Liderul USR, desemnat să formeze un nou guvern, a mai afirmat că ar indicată trimiterea școlarilor în vacanță, până trece vârful valului 4.
”Carantinarea ar trebui să fie o soluție extremă, ultima, iar dacă e aplicată, trebuie cu niște criterii și condiții, pe perioadă determinată.
Certificatul verde: în anumite situații, va trebui să îl folosim. E o discuție și la noi în partid. În anumite perioade ale săptămânii, când e mai aglomerat, trebuie folosit și în magazine. Eu, dacă voi fi premier, voi discuta cu specialiștii, înainte de a lua astfel de măsuri,” a afirmat Cioloș la TVR.
„Astfel de decizii, care restrâng libertățile, trebuie luate pe baza unor criterii foarte clare. (…) În situații de criză trebuie să iei astfel de măsuri, să restrângem anumite manifestații publice, în spații închise, să ne gândim cum facem să continuăm prezența fizică la școală cât mai mult posibil, acolo unde se poate.
Noi ne gândim ca pe 2-3 săptămâni să trimitem copiii în vacanță, iar apoi, în vară, să prelungim școala cu câteva săptămâni. Cred că mulți copii s-au săturat de online, părinții s-au săturat și ei.”, a mai declarat Dacian Cioloș la postul public de televiziune.
Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat joi, la Antena 3, că în magazinele „esențiale” precum cele alimentare, se va putea intra fără certificat verde, după ce premierul Florin Cîțu a zis că este adeptul utilizării certificatului verde în toate activitățile, inclusiv pentru intrarea în magazine.
„Nu ne referim aici la magazinele esențiale. În anumite țări măsură se aplică la anumite tipuri de locații, dar magazine neesențiale. Și asta va trebui să fie o decizie prin act normativ. În anumite zone, anumite localuri, anumite magazine să se între cu certificate verde. Nu vorbim de magazinele alimentare care sunt esențiale și unde trebuie fiecare să aibă acces la ele”, a declarat Arafat.
Premierul interimar Florin Cîțu susține că este adeptul utilizării certificatului verde în toate activitățile, inclusiv pentru intrarea în magazine.
„În acest moment eu cred că pasul următor este să cerem folosirea certificatului verde pentru circulație. Propunerea trebuie să fie cât mai rapidă”, afirmă Florin Cîțu după ședința de joi a Guvernului.
El spune că nu ar fi o restricționare.
„Asta nu este restricționare. Ar fi o triere. Dacă te vaccinezi, dacă ai trecut prin boală, dacă ești testat… Deci sunt trei variante. Aș merge pe ideea de a folosi certificatul verde și în magazine”, adaugă Cîțu.
Premierul interimar precizează că decizia urmează să fie luată de Parlament.
„Eu spun că aceasta ar una dintre cele mai bune măsuri, folosirea certificatului verde”, conchide Florin Cîțu.