Un număr de 164 de locuri suplimantare la ATI sunt disponibile, vineri, bolnavilor COVID-19, în ziua în care România a înregistrat un nou record negativ al numărului de cazuri grave, care necesită terapie intensivă. 1.729 de pacienți sunt internați în prezent la ATI – cu doi pacienți în plus față de numărul-record întegistrat joi, 14 octombrie – în condițiile în care spitalele-suport COVID dispun de maxim 1.600 de locuri.
„La nivel național există o rezervă operațională de 164 paturi ATI destinate pacienților COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale”, arată autoritățile sanitare.
Potrivit surselor citate, în data de 15 octombrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.600 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. În București sunt avizate de DSP 336 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19. 1.729 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.
„La nivel național, la acest moment este disponibil 1 pat liber ATI, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2”, arată sursele citate.
Iată unde sunt disponibile cele 164 paturi suplimentare la ATI, pe județe:
„Se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare. Menționăm faptul că în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare”, mai arată autoritățile.