Român nevaccinat care a scăpat cu viaţă după complicațiile survenite în urma infectării cu COVID: „Am slăbit opt kilograme în 14 zile”

Un bărbat în vârstă de 67 de ani din Huși, nevaccinat, a povestit pentru publicația Vremea Nouă calvarul prin care a trecut în perioada în care a fost internat la ATI, infectat cu COVID-19.

Bărbatul a spus că și-a dat seama că este infectat cu virusul după ce a cumpărat mai multe teste rapide care i-au indicat că a contractat boala.

“În dimineaţa zilei de 18 septembrie m-am trezit cu o durere inexplicabil de intensă la muşchii picioarelor. Nu muncisem mai mult sau mai greu cu o zi înainte. Mă deplasez aproape zilnic în localitatea Pâhneşti, unde o am în grijă pe mama în vârstă de 94 de ani, imobilizată la pat şi unde lucrez foarte mult pământ, grădină, livadă, vie, pădure… După-amiază, deci, am mers la farmacie şi i-am cerut farmacistului „Anticârcel” şi Magne B6, convins că este vorba de lipsă de magneziu, fenomen care se întâmplă la schimbarea anotimpului. Şi farmacistul a fost de acord, aşa că seara am luat medicamentele. A doua zi, durerea a dispărut şi mi-am continuat programul. Am observat că îmi pierd echilibrul, că mă cam bate vântul din toate părţile. Pe 21 septembrie am simţit dureri de cap şi o stare febrilă, dar am rezolvat luând un „Nurofen”. Căutând un pix într-o vază artizanat, unde îmi ţin mai multe mărunţişuri, am dat peste un termometru… Mi-am zis „ia să vedem ce temperatură am!” Am rămas uimit când am văzut că instrumentul indică aproape 38 de grade. Atunci, pentru prima dată, am bănuit că am contractat virusul! A doua zi am cumpărat mai multe teste rapide şi bineînţeles testul a indicat că sunt ”, îşi începe povestea bărbatul, citat de Vremea Nouă.

Aproape 20 de ore de aşteptare

Bărbatul a fost nevoit să aștepte 18 ore până la internare, din cauza procedurilor întârziate, pricinuite de aglomerația din spital.

“Am luat legătura cu doctorul de familie, care calm mi-a zis să stau liniştit, să iau antitermice şi analgezice, să stau izolat în casă, că poate fi o formă uşoară de infecţie. Uşoară a fost vreo patru zile, apoi lucrurile s-au complicat: temperatură 38,5 zi şi noapte timp de patru zile şi patru nopţi, fără să mănânc, cu dureri de cap şi ochi, intense. Nu am tuşit, nu mi-a fost sete, mi-am păstrat simţul gustului şi al mirosului. Am uitat să spun că mi-am administrat şi un antibiotic, care nu avea niciun efect asupra temperaturii ridicate. M-am hotărât să fac un test PCR la o clinică din oraş, ştiu că era joi, iar rezultatul a fost „pozitiv”. Între timp făcusem încă trei teste rapide, care, culmea, toate au ieşit „negative”. Cum rezultatul de la clinică l-am primit luni, am devenit „pozitiv” oficial. Deci luni, 28 septembrie, am anunţat la 112 ambulanţa, care s-a prezentat şi m-a transportat la Spitalul Bârlad. Am aşteptat 18 ore până la internare, stând să-mi vină rândul pentru analize şi C .T. împreună cu 25-30 de persoane, în aceeaşi situaţie cu mine. A fost perioada cea mai grea a suferinţei”, spune Eugen Vasilache.

„Am slăbit 8 kilograme în 14 zile”

Tratamentul care i s-a administrat a funcţionat în cazul său, dar lupta cu virusul nu a rămas fără urmări. Bărbatul de 67 de ani a slăbit 8 kilograme în 14 zile.

“După ora 23,00, rezultatele au încetat să mai apară, semn că singurul doctor radiolog din spital se odihnea şi el, ca omul. Să stai 18 ore pe un scaun de plastic este o pedeapsă! Nu mai conta nimic, eu plecasem la spital liniştit, fără frică că voi muri şi convins că aşa se va întâmpla. Îmi părea rău, totuşi că nu-mi terminasem treburile importante. Cum să gândeşti altfel decât aşa, când toată lumea numea Spitalul Bârlad ca fiind sfârşitul vieţii pacientului, un Auschwitz-Birkenau modern?! Acolo murise sora mea cu un an în urmă de aceeaşi boală. Am fost internat la salonul 1. Am rugat asistenta să-mi facă o perfuzie cu ce ştie, spunându-i că am aşteptat 18 ore, că n-am mâncat de două săptămâni şi că sunt deshidratat… Ea ştia, căci se uitase în documente şi ştia şi cât de grav sunt, aşa că nu a durat mult şi mi-a instalat branula. Încet, încet îmi reveneam, vedeam totul mai clar şi am început să am îndoieli că voi muri în acea zi. La ora 10 a început vizita medicului, tocmai şefa secţiei, doamna doctor Manolache, cu rădăcini huşene, mare iubitoare a oraşului nostru. Anamneza a durat puţin terminându-se cu întrebarea: „Vaccinat”? …I-am răspuns negativ. În salon eram 6 persoane, din care doi cu oxigen. Trei erau din Huşi. Seara, după o altă perfuzie, în care s-au pus antivirale, mi-am revenit brusc, chiar am şi mâncat. A doua zi de spitalizare a fost şi mai plină de speranţă. Ce m-a impresionat? Răbdarea asistentelor, solidaritatea pacienţilor, curăţenia, căldura, calitatea hranei. Felul în care discuta cu fiecare pacient în parte doamna doctor Manolache. În a patra zi mi-am dat seama că nu voi muri, am început mişcarea: 10 ture pe coridor, egal 1 km. Aş fi alergat un pic, dar m-am temut să nu par nebun! Fiind prieten bun cu insomnia, încă din adolescenţă, ştiam toate amănuntele despre pacienţi, noaptea veghindu-i, ajutându-i, hrănindu-i, învelindu-i. Cred că am salvat un pacient, care de două zile era foarte apatic, găsindu-l căzut din pat, la ora două noaptea, fără oxigenul de care avea nevoie. Tot eu l-am determinat să mănânce. Începând cu ziua a zecea, nu am mai primit antibiotice. De abia atunci am aflat că virusul îmi afectase 40% din plămâni şi că mă reparasem. Am slăbit 8 kg în 14 zile de suferinţă”, a mai afirmat bărbatul din Huşi.

„Nu am fost şi nu sunt împotriva imunizării”

În urma experienței prin care a trecut, bărbatul a realizat că s-a jucat cu focul, amânând vaccinarea ca să apară ”un vaccin mai sigur”.

“Nu am fost şi nu sunt împotriva vaccinării. Am amânat vaccinarea şi în speranţa că va apărea un vaccin mai sigur. După ce se va apropia sfârşitul imunizării, urmare a trecerii prin boală, mă voi vaccina! Soţia mea s-a infectat de la mine şi a fost internată după o zi şi externată cu cinci zile mai devreme decât mine. Dar ea era vaccinată! Sfătuiesc pe toţi oamenii să se vaccineze, să nu ia în consideraţie teoriile conspiraţioniste, dacă vor să trăiască, fiindcă nimeni nu va scăpa de această boală periculos de vicleană! În perioada aceasta, am învăţat că poţi să pleci dincolo, indiferent cine eşti, indiferent cât de zmeu te crezi! Am învăţat că trebuie să fii bun cu cei din jur, că trebuie să trăieşti şi să preţuieşti din plin orice clipă din viaţă”, îşi încheie Eugen Vasilache relatarea despre ce a pătimit de la infectare până când a părăsit spitalul din Bârlad.