Un microbuz românesc și mai multe vehicule au fost implicate într-un accident produs pe autostrada M1 din Ungaria. Cinci persoane au murit, iar altele au fost rănite.
Patru maşini s-au ciocnit marţi pe autostrada M1 în direcţia Győr, lângă localitatea Bábolna, potrivit agenţiei maghiare de presă MTI.
Din nefericire, cinci oameni au murit. De asemenea, mai multe persoane au fost rănite.
Un microbuz românesc a lovit din spate un camion, a anunțat purtătorul de cuvânt al direcţiei judeţene pentru situaţii de urgenţă, Mihály Sebestyén Varga.
Potrivit comunicatului emis de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Komárom-Esztergom, s-au ciocnit patru vehicule. Într-unul călătoreau 5 persoane – două femei şi trei bărbaţi. Toţi au decedat pe loc.
Pál Győrfi, purtătorul de cuvânt al Serviciului Naţional de Ambulanţă, a declarat agenţiei MTI că au fost alertate ambulanţe şi un elicopter pentru a interveni la locul accidentului.
Un bărbat în jur de 50 de ani care a suferit o leziune la cap a fost transportat la spitalul din Győr, starea lui este stabilă – a adăugat purtătorul de cuvânt.
Drumul a fost închis.