Facebook ar putea să-și schimbe numele săptămâna viitoare, pentru a fi cunoscut pentru mai mult decât doar pentru rețelele sociale.
Directorul executiv al Facebook, Mark Zuckerberg, plănuieşte să vorbească despre schimbarea numelui în cadrul conferinţei anuale Connect a companiei, pe 28 octombrie, dar ar putea fi dezvăluit mai devreme.
Compania se confruntă cu un control sporit al guvernului SUA asupra practicilor sale comerciale. Parlamentarii din ambele partide au criticat compania, ilustrând furia în creștere din Congres cu privire la activitatea Facebook.
Rebrandingul ar poziţiona reţeaua de socializare ca unul dintre numeroasele produse sub o companie mamă, care va supraveghea, de asemenea, grupuri precum Instagram, WhatsApp, Oculus şi altele, potrivit Reuters.
Mark Zuckerberg a pus foarte mult accent în ultima vreme pe conceptul de metavers şi acesta pare să fie motivul schimbării de nume ce urmează.
Metavers desemnează un univers virtual, în care oamenii îşi pot folosi imaginaţia pentru a depăşi limitele lumii reale şi unde se pot transforma şi pot interacţiona aşa cum îşi doresc.
Facebook are deja peste 10.000 de angajaţi care lucrează la produse hardware, inclusiv la căşti de realitate virtuală şi augmentată, care au potenţialul de a pune bazele unui viitor metavers.
Nu se cunoaşte, încă, numele pe care Facebook îl va purta pe viitor, sursele susţinând că este unul dintre cele mai bine păzite secrete în cadrul companiei. O variantă este Horizon, numele folosit până acum pentru versiunea de VR a reţelei sociale a companiei.