Sissoko Sidia, fost concurent la emisiunea “Masterchef”, a murit din cauza COVID-19. Acesta a fost găsit mort, miercuri dimineața, în locuința din Sectorul 3, spun surse medicale pentru Gândul.
Bucătarul Sissoko se afla sub supravegherea medicului său de familie din cauza infecției cu SARS-COV-2. Ulterior, acesta a constatat decesul bucătarului-chef, mai spun sursele mai sus citate.
După participarea la Masterchef, Sissoko a reuşit să-şi împlinească unul dintre cele mai mari vise, acela de a-şi lua diploma de bucătar. Ulterior, a participat la procesul de modernizare a bucătăriilor din mai multe restaurante de pe Valea Prahovei şi a organizat chiar şi cursuri pentru bucătari, în Sinaia, pe care i-a şcolit în legătură cu noile tehnologii din domeniu.
Moartea cunoscutului chef Sidia Sissoko i-a șocat pe aproapiații săi. Aceștia și-au exprimat regretul și condoleanțele, prin comentarii dureroase la o fotografie cu regretatul concurent „Masterchef”.
„Nu pot să cred … prietenul meu din copilărie…/Nu cred așa ceva… / Dumnezeu să-l odihnească / Ce s-a întâmplat?” sunt câteva dintre comentariile internauților.
Sissoko a participat la primul sezon al competiției „Masterchef”, care se difuza pe Pro TV. La vremea respectivă, celebrul chef povestea că cea care l-a înscris în concurs a fost nimeni alta decât logodnica lui, Rodica.
„A fost o super-experiență la Masterchef! Nu am cum să uit. Mi-e să nu pară un clișeu, dar chiar așa s-a întâmplat, e unică, e fantastică!”, a spus Sissok la vremea aceea.
Miercuri au fost raportate 17.158 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 și 423 de decese. Din totalul de 423 de pacienți decedați, 390 erau nevaccinați și 33 vaccinați.
Cei 33 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 50 și 80 de ani. 32 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 19.728. Dintre acestea, 1.799 sunt internate la ATI.