Peste 77 de persoane au murit din cauza ploilor abundente care au afectat în ultimele zile statul Nepal. Miercuri, salvatorii au recuperat 34 de cadavre.
Autoritățile au anunțat că 24 de decese au fost raportate în districtul Panchthar din estul Nepalului, la graniţa cu India, 13 în districtul vecin Ilam şi 12 în Doti, în vest ţării. De asemenea, alți patru oameni au murit în alte regiuni din vestul Nepalului, scrie Reuters.
Ministerul de Interne a precizat că 22 de persoane au fost rănite, iar alte 26 sunt date dispărute.
Guvernul va acorda un sprijin de 1.700 de dolari americani familiilor fiecărei persoane decedate şi tratament gratuit pentru persoanele rănite.
Din cauza inundațiilor, 60 de persoane dintr-un sat din vestul Nepalului au rămas izolate.
„Salvatorii nu au putut ajunge ieri în sat din cauza intemperiilor şi a ploilor care au căzut neîncetat. Eforturile de salvare continuă astăzi”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Basanta Kunwar, pentru Reuters.
Viiturile şi alunecările de teren sunt frecvente în Nepal în timpul sezonului musonic, de la mijlocul lunii iunie până în septembrie.
Totuși, meteorologilor spun că astfel de ploi însemnate cantitativ sunt neobişnuite în Nepal toamna, un sezon popular pentru drumeţii.
Vremea nu o să se îmbunătățească în perioada următoare, avertizează meteorologii. Există „risc de precipitaţii abundente pe alocuri şi de ninsori uşoare până la moderate” în zonele muntoase din est, a anunțat Departamentul de Hidrologie şi Meteorologie într-o prognoză valabilă pentru următoarele două zile.