Episcopia Devei şi Hunedoara a transmis un comunicat în care oferă informaţii despre slujba de înmormântare a fostului episcop Gurie, decedat joi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva.
Potrivit reprezentanţilor Episcopiei Devei şi Hunedoarei, slujba înmormântării părintelui Gurie va avea loc la Catedrala Episcopală din Deva sâmbătă, 23 octombrie 2021, după următorul program: de la 9:00 – Sfânta Liturghie arhierească; de la 12:00 – Slujba înmormântării.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis joi o telegramă de condoleanțe adresată Preasfințitului Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereul Vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, și Membrilor Consiliului Eparhial și ai Adunării Eparhiale. Patriarhul României își exprimă durerea pentru plecarea la Domnul a Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, omagiind „vocația sa spre dialog și comuniune” și „bunătatea și dărnicia părintească” pe care ierarhul le-a manifestat în viață, potrivit agenţiei de ştiri a Patriarhiei Române, basilica.ro
„Cu regret şi adâncă durere în suflet, dar şi cu multă nădejde în mila şi mângâierea care vin de la Dumnezeu, aducem la cunoştinţa slujitorilor sfintelor altare, a vieţuitorilor din mănăstiri şi a tuturor credincioşilor din Episcopia Devei şi Hunedoarei, că Preasfinţitul Părinte Episcop Gurie, a trecut la cele veşnice în urma unui stop cardio-respirator astăzi, 21 octombrie 2021, în ziua de pomenire a sfinţilor mărturisitori ardeleni”, se arată în comunicatul reprezentanţilor Episcopiei Devei şi Hunedoarei.
Episcopul Gurie a fost internat în 8 octombrie la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, după ce s-a infectat cu Sars-Cov-2. A doua zi a fost transferat în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, având plămânii afectaţi de virus pe o suprafaţă de circa 70 la sută. În urmă cu două zile, medicii au decis intubarea sa, însă starea sa a continuat să se agraveze. Joi dimineaţa, episcopul în vârstă de 52 de ani a murit.
Potrivit agenţiei de ştiri a Patriarhiei Române, basilica.ro, PS Gurie (Grigorie Georgescu) ar fi împlinit la finalul acestui an vârsta de 53 de ani. S-a născut în ziua de 31 decembrie 1968, în localitatea Huţa – Chiuieşti, judeţul Cluj, din părinţii Teodor şi Maria Georgiu.
Episcopul Devei și Hunedoarei a fost internat la Spitalul Județean de Urgență din Deva din data de 8 octombrie.
Preasfințitului Gurie era intubat în urmă cu două zile.
Un elicopter a fost trimis, joi, să îl transfere pe episcop la Spitalul din Târgu Mureș. Din păcate, transferul nu a mai putut avea loc, deoarece Preasfințitul Gurie a murit.
“A intrat în stop cardio-respirator. S-au efectuat procedurile de recuscitare timp de 45 de minute. Din păcate, bolnavul nu a mai putut fi salvat”, a declarat, pentru Agerpres, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, dr. Emil Stoica Mariş.
Cine era preasfințitul Părinte Gurie
Episcop al Devei și Hunedoarei, s-a născut în 31 decembrie 1968, în localitatea Huta – Chiuești, în județul Cluj, potrivit hunedoaralibera.ro.
A absolvit Liceul „Traian Vuia” din Cluj Napoca în anul 1988, a urmat în perioada 1988 – 1992 Seminarul Teologic Craiova, a absolvit în 1996, Facultatea de Teologie din Craiova, cu teza de licență „Misiunea B.O.R. între Prut și Nistru. Reorganizarea Arhiepiscopiei Chișinăului, Mitropoliei Basarabiei și Exarhatul Plaiurilor” , iar apoi Facultatea de Teologie Catolică (Padova, Italia) – cursuri de Teologie sistematică (1996-1997). Au urmat – Institutul de Teologie Pastoral-Misionară (Padova, Italia) – Cursuri de specializare cu lucrarea „Noile mișcări religioase în Biserica Catolică italiană” susținută în februarie 2001; Cursuri de doctorat (1997-2001).