Preşedintele PNL, Florin Cîţu, crede că responsabilitatea este „singura soluție în acest moment” şi le transmite celor din USR şi PSD să lase deoparte interesele politice „în această perioadă critică”.
Declarația vine în contextul în care presa a dezvăluit, pe surse, eșecul negocierilor dintre PNL și PSD de duminică dimineața, la Vila Lac.
„Responsabilitate – aceasta este singura soluție în acest moment. Cei de la USR și PSD trebuie să înțeleagă și să arate că pot lăsa deoparte interesele politice, măcar în această perioadă critică”, a scris Florin Cîţu, duminică, într-o postare pe Facebook.
El mai spune că „l-am propus pe Nicolae Ciucă pentru formarea noului Guvern, am dovedit responsabilitate și dorința de a găsi soluții. În acest moment nu trebuie să fie vorba despre negocieri obscure sau despre persoane. Și, mai important, trebuie să și arătăm că suntem dispuși să facem ceea ce spunem”.
„Mesajul PNL este unul foarte clar: România are nevoie de responsabilitate, stabilitate și liberalism!”, conchide Cîțu.
Echipa condusă de Florin Cîțu și cea condusă de Marcel Ciolacu au discutat, duminică, la prânz, la Vila Lac, dar nu au ajuns la o înțelegere.
Motivele pentru care cele două tabere nu s-au înțeles pentru susținerea cabinetului Nicolae Ciucă ar fi, potrivit stiripesurse.ro, faptul că, din informațiile de la negocieri rezultă că liberalii au pus condiția ca PSD să nu vină cu nicio pretenție legată de programul de guvernare. Mai simplu spus, după ce Marcel Ciolacu anunțase că social-democrații au 10 condiții, PNL a spus, fără discuții, că nu acceptă niciuna, nici măcar unele minimale. Ciolacu a refuzat situația expusă de liberali și a plecat de la negocierile de la Vila Lac.
Conducerile PNL și PSD s-au întâlnit duminică, dimineață, pentru a discuta sprijinul acordat de social-democrați unui guvern PNL – UDMR. otrivit adevărul.ro, social-democraţii ar fi impus anumite condiţii pentru a-l susţine pe Nicolae Ciucă, inclusiv cea prin care prim-ministrul desemnat să aibă un mandat limitat.