Ziua de 25 octombrie este sărbătoarea Armatei Române, ziua eliberării nației de sub ocupație fascistă. Atunci, în 1944, ultima brazdă de pământ românesc se întorcea la țara mamă.
Ziua Armatei este un omagiu adus jertfei soldatului român, pe câmpul de luptă. Un moment de pietate în fața sacrificiului suprem pentru ca românii, astăzi, să poată trăi în libertate.
”PMP aduce un omagiu Armatei Române, care a stat, dintotdeauna, de strajă patriei, pentru a fi scut în fața primejdiilor și a amenințărilor venite din afară. România respectată este o țară care își elogiază eroii și păstrează vie memoria faptelor de curaj pentru apărarea țării. Istoria este povestea strămoșilor noștri, care, prin sacrificiul lor, au lăsat moștenire patrimoniul nostru național”, a declarat Cristian Diaconescu, președintele Partidului Mișcarea Populară.
Liderul PMP susține că de Ziua Armatei trebuie să ne arătăm gratitudinea față de soldatul român, care a câștigat respectul în cadrul alianțelor militare, prin succesul manifestat în misiunile de pe teatrele de operațiuni din Irak și Afganistan.
Armata Română s-a dovedit a fi un partener strategic de nădejde în interiorul NATO, capabil să asigure protecția și securitatea în diferite zone de conflict ale lumii.
La mulți ani, Armatei Române!