Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a explicat de ce s-a prelungit valabilitatea vaccinului Pfizer. Acesta a reamintit că decizia a fost luată de către Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), „nefiind impusă de faptul că anumite doze ar fi fost în pericol să expire”. Potrivit lui Gheorgiță, este probabil ca, pe măsură ce vor exista noi studii, să fie prelungită perioada de valabilitate și pentru alte vaccinuri anti-COVID.
„Este foarte probabil ca pe măsură ce vor exista noi date de stabilitate să se prelungeasca termenul de valabilitate pentru produsele (vaccinurile) stocate la o temperatură foarte joasă. E normal ca pe măsură ce avem noi teste de calitate să fie crescută perioada de valabilitate, care nu este impusă pentru că anumite doze sunt în pericol să expire”, a adăugat coordonatorul campaniei de vaccinare”, a declarat medicul.