Gest emoționant: Preotul care merge în Terapie Intensivă să facă rugăciuni pentru bolnavi

Gest emoționant: Preotul care merge în Terapie Intensivă să facă rugăciuni pentru bolnavi
Sursa foto - caracter ilustrativ: Shutterstock
Publicat: 26/10/2021, 19:41

Preotul Ciprian Dinu se îmbracă la fel ca un doctor, în combinezon, şi le dă bolnavilor din Terapie Intensivă tratament pentru suflet. El spune că oamenii care nu pot ajunge la biserică au nevoie de alinare în aceste momente dificile.

Părintele Ciprian cunoaşte regulile de echipare la fel ca personalul medical şi le respectă cu sfinţenie.

„În momentul în care avem metode de protejare a sănătății și a vieții și nu le folosim, nu înseamnă ca suntem mai credincioși, înseamnă ca suntem fanatici.”, spune el.

Spre deosebire de lăcaşele de cult, biserica părintelui Ciprian are zeci de saloane umplute cu suferinţă.

„La pacienţii aceştia cu coronavirus am observat extrem de multă demnitate, nu mă aşteptam la aşa ceva, am avut nişte experienţe greu de imaginat”, spune părintele.

Şi pentru că a spovedit şi a împărtășit nenumăraţi muribunzi, Părintele Ciprian ştie şi care este cel mai mare regret al lor:

Mulţi regretă că nu au acordat timp familiei, că nu au spus te iubesc copilului, soţiei, mi-a fost dor de tine şi lucrurile acestea atât de tandre.”

Şi pentru a avea cât mai puţini oameni de împărtăşit în spital şi cât mai mulţi români credincioşi şi sănătoşi în biserică, părintele consideră că regulile gândite de medici trebuie respectate:

„Creştinismul este o religie a libertăţii, dar libertatea aceasta presupune şi responsabilitate şi încredere în persoanele avizate precum medicii.”

Acesta este si motivul pentru care se opreste din cand în cand pe holuri, la câte un medic, la câte un asistent, pentru a-i binecuvanta și a le da putere.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Ce vrea să facă Sorin Brotnei cu premiul Asia Express. Are planuri mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?