Un milionar și-a retras banii de la bancă deoarece nu a fost lăsat să intre fără mască în instituție

Un milionar și-a retras banii de la bancă deoarece nu a fost lăsat să intre fără mască în instituție
Sursă Foto: Pixabay - Ilustrativ
Publicat: 30/10/2021, 22:38

Un milionar chinez s-a răzbunat pe angajații unei bănci pentru că nu i-au permis să intre în instituție fără mască de protecție, relatează publicația Insider.

Bărbatul și-a retras economiile și a cerut ca cei 780.000 de dolari să fie numărați manual.

Milionarul a povestit pe o rețea de socializare că pe 16 octombrie a retras aproximativ cinci milioane de yuani chinezești cash, de la Banca din Shanghai, pentru că a fost dezamăgit de modul în care l-au tratat agenții de pază, care au avut o „atitudine îngrozitoare” față de el.

Bărbatul a spus că a scos suma maximă care poate fi retrasă într-o zi

Bărbatul a spus că a scos suma maximă care poate fi retrasă într-o zi, dar că are de gând să își mute toți banii la alte bănci.

Acesta a mai precizat că le-a cerut angajaților băncii să numere manual cei cinci milioane de yuani, iar întreaga operațiune a durat două ore.

Potrivit reprezentanților băncii, bărbatul a decis să își retragă banii în urma unui conflict cu agenții de securitate, pornit de la protocoalele COVID. Banca din Shanghai a transmis într-un comunicat că agenții de pază nu i-au permis bărbatului accesul în bancă deoarece nu avea mască de protecție.

Milionarul a explicat că a uitat să își ia mască atunci când a plecat spre bancă și că le-a cerut angajaților băncii să îi dea ei una sau să îl îndrume către un magazin de unde poate cumpăra.

Acesta a postat pe rețelele de socializare imagini cu grămezi de bani, care au devenit virale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer....
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Traficul pe Valea Oltului va fi suspendat timp de o lună. Se fac defrișări pentru...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Anunțul cel mare despre PACE. A vorbit cu Vladimir Putin: O pace echitabilă
Șoferii, obligați să ia în calcul acest aspect. Ce trebuie să citească înainte de-a conduce
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Oamenii de știință au descoperit originile fierului metalic de pe Lună
×