Proteste în Polonia după ce o femeie de 30 de ani a murit din cauza legii anti-avort. Politician: „Moartea este o realitate biologică” | GALERIE FOTO

Proteste în Polonia după ce o femeie de 30 de ani a murit din cauza legii anti-avort. Politician: „Moartea este o realitate biologică” | GALERIE FOTO
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 04/11/2021, 09:47

Mai multe proteste au avut loc în ultimele zile în mai multe orașe poloneze, după ce în spațiul public a apărut o informație potrivit căreia o femeie de 30 de ani a murit ca urmare a legilor anti-avort foarte stricte din Polonia.

Femeia a murit pe 22 septembrie, dar informația a fost făcută publică abia acum de avocatul familiei sale, Jolanta Budzowska, informează BBC.

Potrivit noilor legi din Polonia, avortul este acum permis numai în cazuri de viol sau incest sau când sarcina amenință sănătatea sau viața mamei, dar nu și când este vorba despre un făt cu malformații.

Femeia a fost spitalizată în săptămâna 22 de sarcină, ca urmare a apariției unor complicații. În acel moment, medicii au ajuns la concluzia că fătul avea defecte și că șansele ca sarcina să ajungă la termen sunt extrem de mici. Cu toate acestea, ei au refuzat să întrerupă sarcina pentru a-i salva viața femeii pentru că noile legi anti-avort interzic avortul în aceste condiții. Fătul a murit la scurt timp, iar mama a făcut septicemie și a murit și ea la mai puțin de 24 de ore.

Reprezentanții spitalulului unde a decedat femeia au declarat că deciziile medicale s-au bazat pe grija pentru sănătatea mamei și a fătului.

„În acest moment ar trebui pus accentul pe faptul că deciziile medicale s-au luat cu respectarea prevederilor legale și standardelor de conduită care sunt în vigoare în Polonia”, au informat reprezentanții spitalului.

Cu toate acestea, avocatul familiei spune că medicii au așteptat prea mult pentru a acționa de teama legii foarte stricte.

Luni au fost organizate proteste tăcute împotriva interzicerii aproape totale a avortului în orașe precum Cracovia, Varșovia și Gdansk.

Noua lege anti-avort din Polonia îi sperie pe medici

Potrivit avocatului familiei, decesul femeii este o consecință a controversatei hotărâri a Tribunalului Constituțional de la Varșovia, care a introdus o interdicție aproape totală asupra avortului. Avocatul susține că medicii pacientei, temându-se de consecințele legale ale întreruperii sarcinii, au așteptat ca fătul să moară.

„Cred că decizia a complicat situația din spitale, deoarece profesioniștii din domeniul medical sunt îngroziți acum. Ei nu cunosc foarte bine legea, știu doar că este interzis avortul și le este frică să acționeze”, a declarat Antonina Lewandowska de la Federația pentru Femei și Planificare Familială.

Ea a adăugat că Federația organizează ateliere în clinici și spitale din toată țara pentru a crește gradul de informare în legătură cu ce este permis și ce nu din punct de vedere legal.

Vestea morții femeii vine într-o perioadă extrem de delicată politic în Polonia. Recent, o inițiativă cetățească promovată de o organizație anti-avort susține impunerea de pedepse aspre pentru avort și a fost acceptată de președinta parlamentului.

Propunerea prevede pedepse între cinci și 25 de ani și, în unele situații, închisoare pe viață pentru avort. Mai mult, noua propunere elimină și excepțiile care există în acest moment în lege.

Reacția politicienilor

Europarlamentarul polonez Sylwia Spurek spune că legea anti-avort din Polonia a avut „un efect înfiorător”. „Cazul acesta arată cât de mult sunt puse în pericol femeile din Polonia. Astăzi avem opresiune instituțională a femeilor în Polonia”, spune aceasta.

Legea este criticată și de Barbara Nowacka, parlamentar din opoziție. Ea spune că legea este „crudă, fără inimă și fără speranțe, care pune viața unui făt fără șanse de supraviețuire deasupra celei ale unei femei, deasupra fericirii, planurilor și viselor ei”.

Cu toate acestea, politicienii din partidul aflat la guvernare în Polonia, PiS, spun că nu legea anti-avort este cauza deceslului femeii.

„Faptul că oamenii mor este o realitate biologică. Există și erori medicale, unii oameni sunt bolnavi, iar uneori, din păcate, femeile mor în timpul nașterii”, spune Marek Suski, politician PiS.

Avocatul și familia femeii au anunțat că procurorii din Katowice investighează cazul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
Plecarea de pe loc și virajele, capcanele șoferilor pe șoselele cu zăpadă. Cum trebuie procedat
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...