Prima pagină » Actualitate » Incendiul de pădure din Bacău încă nu a putut fi stins, după cinci zile, iar flăcările s-au extins. Imagini impresionante din timpul operațiunilor de stingere | FOTO, VIDEO

Incendiul de pădure din Bacău încă nu a putut fi stins, după cinci zile, iar flăcările s-au extins. Imagini impresionante din timpul operațiunilor de stingere | FOTO, VIDEO

Incendiul de pădure de pe fondul Ocolului Silvic privat din Oituz, județul Bacău, s-a extins pe 33 de hectare, potrivit autorităților.

Pompierii intervin pentru a cincea zi la rând, fără întrerupere, pentru stingerea flăcărilor, informează Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu, a explicat că se intervine cu efective importante pentru stingerea incendiului.

„Începând cu ora 8,00, pentru schimbul de efective la locul intervenţiei se deplasează 41 pompieri cu 10 mijloace de la ISU Bacău, 17 pompieri cu 5 mijloace de la ISU Covasna, 18 lucrători şi 5 auto de la Ocolul Silvic Oituz şi 4 voluntari cu un auto de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Oituz. În total sunt 58 pompieri, 10 lucrători ai Ocolului Silvic şi 4 voluntari SVSU”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

Ocolul Silvic Privat Oituz a efectuat măsurători cu ajutorul unei drone și a hărților din dotare, stabilind cu o precizie mai mare suprafață afectată de incendiu, aceasta fiind de 35 hectare.

„Misiunea pentru lichidarea incendiului din comuna Oituz, zona Piatra Şoimului continuă. Astăzi, 04.11.2021, 58 de pompieri militari din cadrul a două inspectorate judeţene pentru situaţii de urgenţă Bacău şi Covasna intervin cu 15 mijloace. Alături de salvatori sunt şi 18 lucrători din cadrul Ocolului Silvic Privat Oituz cu cinci autovehicule, precum şi patru voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Oituz (SVSU Oituz) cu un autoturism”, informează ISU Bacău.

Luni şi miercuri, o aeronavă C-27J Spartan din dotarea Forţelor Aeriene Române configurată pentru stingerea incendiilor a acţionat în sprijinul pompierilor de la ISU Bacău care intervin la incendiul de pădure de la Oituz.

Aeronava C-27J Spartan, configurată pentru stingerea incendiilor, poate transporta 6.000 de litri de apă (șase containere) la fiecare trecere. Din anul 2017 și până în prezent, aeronave ale Forțelor Aeriene Române au mai acționat pentru stingerea a două incendii de pădure din țara noastră – unul în zona localității Șvinița, din județul Mehedinți, și cel de-al doilea în zona Buceș, munții Vulcan, la limita dintre județele Alba și Hunedoara.

Intervenția din Bacău este una extrem de dificilă

Un incendiu de pădure a izbucnit duminică seara într-o pădure din zona comunei Oituz din județul Bacău, iar pompierii încă nu au reușit să stingă flăcările.

Intervenția este una dificilă din cauza terenului accidentat, dar și din cauza faptului că în zonă încă este prezentă muniție neexplodată din Primul Război Mondial.

Intervenția pompierilor este una dificilă, dat fiind terenul foarte accidentat. De asemenea, accesul este periculos deoarece în zonă a trecut linia frontului în timpul Primului Război Mondial, motiv pentru care în apropiere se află încă muniție rămasă neexplodată.

Andrei Grecu spune că deși este periculos, pompierii iau toate măsurile de protecție astfel încât să nu se înregistreze victime în rândul salvatorilor.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele