ICCJ amână cu trei luni procesul lui Traian Băsescu privind colaborarea cu Securitatea

ICCJ amână cu trei luni procesul lui Traian Băsescu privind colaborarea cu Securitatea
Publicat: 05/11/2021, 18:42

Secţia de contencios administrativ de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a amânat, vineri, 5 noiembrie, pentru 25 februarie 2022, judecarea recursului formulat de Traian Băsescu în dosarul în care fostul preşedinte a fost declarat în primă instanţă colaborator al Securităţii.

Dosarul a fost înregistrat la ICCJ în iunie 2020, însă această instanţă a stabilit ca procesul să înceapă în luna noiembrie 2021, respectiv o întârziere de 1 an şi 5 luni. Vineri, la primul termen, Traian Băsescu nu s-a prezentat în sala de judecată, el fiind reprezentat de fostul ministrul al Justiţiei Valeriu Stoica.

Judecătorii au admis o cerere de intervenţie formulată de Mugur Ciuvică, preşedintele Grupului de Investigaţii Politice, care susţine că are un interes de a fi parte la acest proces, deoarece în anul 2005 a fost obligat de o instanţă să-i plătească lui Băsescu daune, după ce l-a făcut „informator al Securităţii” pe fostul preşedinte.

Magistraţii au decis însă să amâne procesul cu trei luni, respectiv 25 februarie 2022, pentru ca Ciuvică să citească actele de la dosar.

Pe 20 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – instanţa de fond – a admis acţiunea CNSAS şi a decis că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă.

Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au avut nevoie de nouă luni pentru a motiva această decizie, iar în iunie 2020, dosarul a ajuns la Instanţa supremă – Secţia de contencios administrativ, după ce Traian Băsescu a formulat recurs.

Secţia de contencios de la ICCJva dispus ca procesul să înceapă abia la 5 noiembrie 2021, la aproape un an şi jumătate după ce a primit dosarul de la Curtea de Apel Bucureşti.

CNSAS spune că fostul preşedinte Traian Băsescu a dat note informative

Potrivit CNSAS, fostul preşedinte Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină.

Din documentele depuse în instanţă de CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe.

Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975.

„Analizând informaţiile furnizate de pârât, apreciem că acestea vizează îngrădirea dreptului la viaţă privată (art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice) şi dreptul la liberă circulaţie (art. 12 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice”, susţinea CNSAS.

Potrivit Consiliului, urmare a uneia dintre notele informative date de Traian Băsescu faţă de un coleg, Securitatea a avizat negativ desemnarea acestuia pe nave româneşti care plecau în afara graniţelor ţării.

Traian Băsescu a negat că ar fi fost colaborator al fostei Securităţi

În timpul procesului de la Curtea de Apel Bucureşti, Traian Băsescu a negat că ar fi fost colaborator al fostei Securităţi.

„Avem puncte de vedere total diferite, eu şi CNSAS. Ne va împăca un al treilea, judecătorul”, a spus, atunci, Băsescu.

Traian Băsescu a precizat în sala de judecată că nu a ştiut că i s-ar fi alocat un nume conspirativ, subliniind că rapoartele sale sunt semnate „căpitan Traian Băsescu”.

„Nu am ştiut că mi s-a dat un nume conspirativ. Nu am semnat un angajament în care să-mi fie introdus şi un nume conspirativ. (…) Nu am ştiut că Contrainformaţiile Militare sunt Securitatea. Am crezut că e un serviciu al Ministerului Apărării Naţionale”, s-a apărat el.

El a precizat că studenţii de la Secţia civilă a Institutului de Marină nu aveau interdicţia de a lua legătura cu cetăţeni străini, de a avea relaţii cu aceştia în afara cadrului profesional. Acesta a amintit că vara, ca studenţi, mergeau la Mamaia, unde se întâlneau cu tineri din Cehoslovacia.

„Navele româneşti operau în toate porturile lumii şi la Secţia comercială studenţii erau familiarizaţi şi pregătiţi pentru contacte cu străini. (…) Niciodată nu am considerat că acele relaţii ale noastre cu studenţii cehi puteau fi condamnate. Nu ne ascundeam, pentru că nimeni nu ne interzicea”, a menţionat Băsescu.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cât costă un kilogram de carne de porc înainte de Crăciun. Cum explică producătorii prețul...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Au apărut secretele unui mare actor român. Nu multă lume îi știa trecutul
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Câți dintre români sunt de acord cu renunțarea la combustibilii fosili?