Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică seară, că şi-ar dori să candideze pentru un nou mandat de primar general al Capitalei la viitoarele alegeri locale. În ceea ce priveşte o eventuală nominalizare a sa ca ministru al Muncii, ea consideră că are colegi mult mai bine pregătiţi pentru preluarea acestui portofoliu.
„Pe mine mă interesează să se majoreze alocaţiile, aşa cum prevede legea, pensiile, salariul minim. Să aibă orice român posibilitatea să îşi cumpere medicamente, antivirale din farmacii şi, în cazul în care ajunge în spital, să fie tratat cu tot ceea ce este necesar. Funcţiile sunt pe ultimul loc. Îmi doresc în special să lupt pentru români, ca parlamentar, ca senator. Mi-aş dori în trei ani să candidez din nou la Primăria Capitalei, dacă voi fi sănătoasă. Cât priveşte portofoliile, în funcţie de ce vor decide colegii mei, social democraţi, în următoarele şedinţe, dacă pot fi utilă undeva, discutăm, dar nu îmi doresc în mod pragmatic sau esenţial acest lucru”, a precizat fostul edil general la postul la România TV.
Pe de altă parte, Gabriela Firea a arătat că nu şi-ar dori să deţină funcţia de ministru al Muncii într-un eventual guvern PSD-PNL, apreciind că are colegi social-democraţi mai bine pregătiţi în acest domeniu.
„Este un minister foarte greu. Cred că am colegi mult mai bine pregătiţi decât mine. Eu cred că orice om, dar mai ales om politic, trebuie să se cunoască bine şi să aibă şi simţul ridicolului. Să ştie unde este potrivit, unde nu este potrivit. Eu consider că în echipa social-democrată am colegi mult mai bine pregătiţi decât mine în acest domeniu. Sunt şi eu membru al Comisiei de Muncă, Familie şi Protecţie Socială a Senatului, dar cred că în acest domeniu mai am multe de învăţat”, a spus Firea.
Ea a mai precizat că a participat la discuţiile dintre PSD şi PNL şi că nu sunt reale informaţiile apărute în spaţiul public în legătură cu împărţirea portofoliilor.
”Sunt şi eu trecută la tot felul de ministere, ba la Interne, ba la Muncă. Realmente sunt speculaţii făcute până în acest moment. A fost doar o discuţie de tatonare, exploratorie, urmând ca după acest weekend, în care s-a lucrat la programul de guvernare, la modul tehnic vorbind, săptămâna viitoare, dacă se iau decizii în cele două partide, în forurile statutare, să se realizeze sau nu o coaliţie de guvernământ. Pentru că nu este foarte simplu – suntem două partide măcinate de disputa nedreaptă la care am asistat, mai mult de la PNL către PSD, invectivele adresate către noi şi calificativele nedemne care ne-au fost transmise în special în campania electorală”, a declarat Firea.
Senatorul PSD a menţionat că, în condiţiile actuale, când situaţia sanitară din ţară este foarte gravă, PSD trebuie să decidă dacă e bine să rămână în opoziţie sau să participe „activ” la redresarea situaţiei.
Potrivit acesteia, în cazul în care PSD va intra la guvernare, social-democraţii doresc cu prioritate dotarea spitalelor; susţinerea personalului medical; asigurarea în toate farmaciile a unor antivirale „acceptabile” din punctul de vedere al preţului; „informaţii corecte” despre testare şi vaccinare; susţinere financiară pentru cetăţeni din partea Executivului în vederea compensării facturilor la energie termică; sprijin pentru IMM-uri; majorarea alocaţiilor.
„Nu s-au găsit tratamente de bază şi ieftine, la îndemâna oricui, în farmacii. Mă refer la antivirale. A trebuit ca fiecare să se descurce în familie, printre prieteni, printre cunoştinţe. Celebrul Arbidol, care costa puţin la începutul pandemiei, acum se vinde foarte scump şi este foarte căutat. Lipsa de informaţii clare, corecte, eficiente. Nu se explică cu subiect şi predicat dacă este bun acest antiviral sau nu este bun. Este eficient, nu este eficient… Eu cred că este foarte bun, în lipsă de altceva. Şi nu este atât de toxic sau nu mai mult toxic decât alte medicamente. Pentru că m-am tratat şi eu în afecţiunea cauzată de SARS-CoV-2 cu acesta şi vorbesc din proprie experienţă”, a spus ea.
Gabriela Firea a criticat modul în care au comunicat autorităţile cu cetăţenii în timpul pandemiei, faptul că au fost organizate evenimente de amploare în timpul verii, închiderea spitalului modular din Pipera, dar şi întreruperea testărilor gratuite în şcolile din Capitală sau pentru anumite categorii socio-profesionale.