Curtea de Apel Bucureşti a decis, definitiv, condamnarea la 6 ani de închisoare a omului de afaceri Nelu Iordache în dosarul privind modernizarea Transalpina după ce în prima instanță, pronunțată în 2017, acesta a fost achitat.
Ceilalţi inculpaţi din dosar au primit pedepse cu suspendare. Instanţa a dispus plata unor daune materiale de peste 45 milioane de lei.
„În baza art. 48 alin. 1 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, art. 309 Cod penal şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Iordache Nelu la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, este decizia instanţei.
Dosarul a fost trimis în judecată de DNA în anul 2014, iar prima sentinţă a fost dispusă în 2017, afaceristul fiind achitat. Este vorba despre un contract de modernizare a DN67C-Transalpina, încheiat între societatea lui Nelu Iordache şi Compania de Autostrăzi, modificat în urma insistenţelor unor şefi din companie, fapte care ar fi produs o pierdere de 10 milioane de euro statului român. Funcţionarii anchetaţi în dosar au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare, pedepsele fiind cuprinse între 3 ani şi 6 luni şi 4 ani.
În acest caz, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere este parte civilă, inculpaţii fiind obligaţi să plătească daune de peste 45 milioane de lei.
„Obligă pe inculpaţii Lumezeanu Adrian, Ilie Doina, Nedelcu Delia Mihaela, Iovan Florina şi Iordache Nelu, la plata în solidar, către partea civilă a sumei de 45.798.769, 92 lei reprezentând daune materiale”, se arată în decizia Curţii de Apel Bucureşti.
La începutul lunii septembrie, Nelu Iordache a fost încarcerat ca urmare a unei pedepse de 11 ani şi 9 luni de închisoare, dispusă în dosarul privind construcţia autostrăzii Nădlac-Arad.
Procurorii DNA arătau, în rechizitoriu, că Nelu Ioardache a schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinația sumei de 31.519.960 de lei, reprezentând o parte din avansul încasat de la CNADNR SA de firma administrată de acesta pentru proiectarea și execuția lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac – Arad, de aproximativ 22 kilometri, lucrarea fiind finanțată în proporție de 85 la sută din fondul de coeziune al Uniunii Europene.
Nelu Iordache mai are un dosar pe rolul Curții de Apel București, unul în care Tribunalul l-a condamnat la 12 ani și 6 luni de închisoare pentru evaziune fiscală.
„Dispune condamnarea inculpatului Iordache Nelu la pedeapsa de 11 (unsprezece) ani închisoarea pentru săvârşirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (…) aceasta urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 11 (unsprezece) ani închisoare la care va adăuga o treime din pedeapsa totalul pedepselor de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi 2 (doi) ani închisoare, inculpatul urmând a executa în final, pedeapsa rezultantă de 12 (doisprezece) ani şi 6 (şase) luni închisoare (…) Cu drept de apel în zece zile de la comunicarea copiei minutei”, se arată în minuta deciziei TB din data de 18 martie 2021.
În acest dosar, Nelu Iordache este acuzat de DNA că a înregistrat în contabilitatea unei firme (fosta companie de transport aerian Blue Air) achiziţii fictive de materiale publicitare, prejudiciind statul român cu 2 milioane euro.