Un alt pacient internat la clinica unde era tratat Petrică Mîțu Stoian, în camera hiperbară, a ajuns la spital

Un alt pacient internat la clinica unde era tratat Petrică Mîțu Stoian, în camera hiperbară, a ajuns la spital
Cazurile de Covid în Germania au atins un nivel record. Primii pacienți transferați în străinătate/ Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 09/11/2021, 20:13

Un alt pacient internat la clinica privată unde era tratat cu oxigen hiperbaric artistul Petrică Mîțu Stoian a ajuns de urgență la Spitalul Județean Reșița, ulterior fiind transferat la Spitalul Municipal Timișoara pe secția de chirurgie toracică.

Sursele medicale au declarat pentru Gândul că acesta a ajuns la Spitalul Județean din Reșița la scurt timp după ce a făcut o ședință  la camera hiperbară, acolo unde era tratat post-COVID și interpretul de muzică populară Mîțu Stoian.

Pacientul avea o stare generală precară, în urma ședintei de două ore pe care a făcut-o în camera cu presiune hiperbară. La controlul medical s-a stablit că acesta are pneumotorax spontan drept”, spun sursele medicale.

Ramona Gîdea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Timișoara, a confirmat pentru Gândul că, în cursul zilei de marți, un pacient de la Spitalul Județean Reșița a fost transferat la Timișoara.

Pacientul este conștient, cooperant și stabil. Acesta a fost transferat pe secția de chirurgie toracică”, a spus Ramona Gîdea.

Interpretul de muzică populară din Mehedinţi Petrică Mîţu Stoian a murit sâmbătă seara, la Spitalul Județean de Urgență din Reșița, după ce a suferit un șoc septic. Medicii care l-au tratat la spital spun că acesta ar fi fost complet vaccinat anti-COVID, dar că a trecut prin boală și făcea o terapie de recuperare post-COVID la o clinică privată din Caraș-Severin.


Citește și:

VIDEO| Dezvăluirile impresarului lui Petrică Mîțu Stoian, despre ultimele zile din viața cântărețului. Artistul a aflat că a avut COVID după un CT: ”I-au spus că pe plămânul drept are acel ”geam mat”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Babasha o ameninţă pe tânăra care a distribuit în mediul online imagini cu el in...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații