VIDEO| Magistrala de metrou M2 Pipera-Berceni va avea cel puţin trei staţii noi. Contractul a fost semnat de autorități

VIDEO| Magistrala de metrou M2 Pipera-Berceni va avea cel puţin trei staţii noi. Contractul a fost semnat de autorități
Foto: ALEXANDRA PANDREA / MEDIAFAX FOTO
Publicat: 10/11/2021, 18:02
Actualizat: 10/11/2021, 18:03

Magistrala de metrou M2 Pipera – Berceni va fi extinsă cu încă trei staţii în comuna Berceni din judeţul Ilfov. Primăria Sectorului 4 şi Consiliul Judeţean Ilfov au semnat, miercuri, contractul pentru studiul de fezabilitate care va da soluţiile tehnice pentru extinderea magistralei, în comuna Berceni, dincolo de Centura Capitalei.

Magistrala M2 de metrou se va prelungi cu cel puţin încă trei staţii noi până în comuna Berceni. Mai mult, în imediata vecinătate a acestora, vor fi amenajate minimum alte 3 mari parcări de tip park&ride, pentru ca cei care locuiesc în localităţile limitrofe zonei de sud a Capitalei să aibă acces facil spre centrul oraşului, în condiţii moderne de trafic şi de siguranţă.”, a anunţat, miercuri, Primăria Sectorului 4.

Potrivit sursei citate, toate aceste investiţii sunt vizate în proiectul de extindere a magistralei M2 de metrou, Pipera-Berceni, dincolo de Şoseaua de Centură, până în comuna Berceni, în continuarea staţiei de metrou „Tudor Arghezi”, pe care Primăria Sectorului 4 o construieşte deja pe Şoseaua Berceni.

Un prim pas a fost făcut deja. Astăzi, primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a semnat contractul pentru realizarea studiilor de prefazabilitate şi fezabilitate, necesare demarării lucrărilor. În valoare de 5 milioane de lei, contractul prevede identificarea, într-un interval de 9 luni de zile, a celor mai bune soluţii tehnice în vederea prelungirii metroului în judeţul Ilfov. 

Primăria Sectorul 4

Conform reprezentanţilor primăriei, proiectul include şi suplimentarea garniturilor de tren, pentru ca timpii de aşteptare în noile staţii să fie cât mai mici posibili.

Metrou la suprafață pe magistrala Pipera-Berceni

În luna ianuarie au început lucrările pentru stația „Tudor Arghezi”, stație ce va lega Berceni de Șoseaua de Centură. Costul acestei linii de metrou este de aproximativ 50 de milioane de euro, bani care provin în proporție de 85% din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), iar 15% din bugetul local al Sectorului 4 și dintr-un credit de la Banca de Dezvoltare a Comisiei Europene.

Avem un tunel care trece pe sub Șoseaua Berceni, ce va crea accesul între parcarea park and ride de pe partea cealaltă a drumului. Avem aproximativ 1,7 km de cale ferată pentru metrou. Scopul pe care îl avem este ca într-un timp foarte scurt să transformăm această parte a Sectorului 4 într-un hub de dezvoltare și ne dorim ca din ce în ce mai mulți oameni să vină să lucreze în Sectorul 4”, declara în aprilie, primarul Daniel Băluță pentru Gândul.

Locuitorii comunei Berceni petrec ore în trafic

Prelungirea metroului până în Berceni este dorința locuitorilor comunei, care ajung să facă și două ore până în București atunci când traficul este aglomerat. Majoritatea locuitorilor din comuna Berceni lucrează în București.„

Berceniul a cunoscut în ultimii ani o expansiune urbană considerabilă si este nevoie de o infrastructură de transport modernă pentru locuitorii comunei, ținând cont de numărul foarte mare de persoane care pleacă spre București, la job,și de aglomerația care se formează la orele de vârf”, spunea într-un interviu pentru Gândul,  primarul comunei Berceni, Gheorghe Covrigea.

Proiectul de extindere a magistralei M2 de metrou în judeţul Ilfov, realizat de Primăria Sectorului 4 împreună cu Consiliul Judeţean Ilfov, Metrorex şi Ministerul Transporturilor vine în completarea noii staţii de metrou „Tudor Arghezi”, pe care autoritatea locală o construieşte deja pe Şoseaua Berceni. Lucrările noii staţii supraterane de metrou, cu un traseu de 1,6 kilometri, vor fi finalizate anul viitor.

Citește și

VIDEO | Metrou pe stradă, din Berceni până la Șoseaua de Centură. Cum va arăta noua linie (REPORTAJ)

VIDEO | Centura Capitalei, proiectul mult așteptat al bucureștenilor. Care este stadiul lucrărilor și cât mai avem de așteptat (REPORTAJ)

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...