Cunoscutul prezentator de televiziune Oreste Teodorescu este cercetat penal după ce polițiștii bucureșteni ai Brigăzii Rutiere l-au prins drogat la volan. Acesta ar fi fost oprit de un echipaj pe o stradă din centru Capitalei, iar aparatul DrugTest ar fi indicat că acesta s-a urcat la volan deși fumase canabis.
Potrivit unor surse din Poliție, Oreste Teodorescu a fost oprit, la data de 2 noiembrie pe o stradă din sectorul 1. Polițiștii Brigăzii Rutiere i-au cerut șoferului să sufle în paratul DrugTest, iar rezultatul ar fi fost unul pozitiv.
Conform procedurii, fostul prezentator de televiziune a fost condus la Institutul Național de Medicină Legală (INML) unde i-au fost recoltate probe de sânge, iar pe numele său a fost demarată o anchetă pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive, care a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
La jumătatea lunii iulie a anului 2018, Oreste Teodorescu a fost adus la DIICOT Ploieşti, pentru a fi audiat într-un dosar de trafic de droguri în care au fost implicate mai multe persoane publice, între care designerul Răzvan Ciobanu (decedat între timp), Carmin Ionescu, fiul lui Marian Ionescu, liderul trupei Direcția 5, Raluca Bădulescu dar și interpretul de muzică lăutărească, Elis Armeanca.
Teodorescu a fost audiat în calitate de martor și a explicat presei că anchetatorii i-ar fi arătat mai multe fotografii și l-ar fi întrebat dacă recunoaște persoanele respective, însă acesta ar fi răspuns că singura persoană din dosar pe care o știe personal este Răzvan Ciobanu.