Un bărbat, imigrant în SUA, şi-a băgat fosta iubită într-o valiză şi a lăsat-o să moară, la marginea unui drum. Cum a fost prins și ce pedeapsă a primit

Un bărbat, imigrant în SUA, şi-a băgat fosta iubită într-o valiză şi a lăsat-o să moară, la marginea unui drum. Cum a fost prins și ce pedeapsă a primit
Sursa foto - captura Youtube - Observator
Publicat: 14/11/2021, 15:13

Javier Da Silva Rojas, un imigrant ilegal în Statele Unite ale Americii, nu a putut accepta că fosta iubită nu mai vrea să aibă de-a face cu el, a îndesat-o, vie, într-o valiză, pe care lăsat-o pe marginea unui drum. Ea a murit asfixiată.

Valerie Reyes, o tânără de 24 de ani, lucra la o librărie din Eastchester, New York, unde era înconjurată de lucrurile ei preferate, era remarcată că era harnică și îi plăcea să petreacă duminica cu familia ei, potrivit Mirror, relatează Observator.

Spera să devină artist tatuator și desenase portrete pentru prieteni în speranța că într-o zi își va deschide propriul salon. Creativitatea a ajutat-o, de asemenea, în timp ce se lupta cu depresia.

Se temea că cineva o va ucide

În ianuarie 2018 l-a cunoscut, online, pe Javier Da Silva Rojas, imigrant în vârstă de 25 de ani cu cetățenie venezueleană și portugheză, care locuia în Queens. El spunea că a fugit de tulburările politice și economice din anul precedent, îndreptându-se în Statele Unite în căutarea unei vieți mai bune. Bărbatul lucra într-un restaurant, dar se afla ilegal î n SUA, după ce viza îi expirase.

După trei luni, Valerie a pus capăt relaţiei și a oprit orice comunicare cu el, deși tânărul a încercat să continue să vorbească cu ea. Valerie a fost dată dispărut la 30 ianuarie 2019, după ce nu mai venise la serviciu și de două zile nimeni nu o văzuse. Mama ei, Norma Sanchez, a povestit că atunci când a vorbit ultima oară cu fiica ei la telefon, ea a spus că se temea că cineva o va ucide. Nu a spus de ce dar era clar speriată și suferea atacuri de anxietate.

Pe 5 februarie, cadavrul tinerei a fost descoperit de un grup de lucrători ai autostrăzii, în Greenwich, Connecticut, nu foarte departe de casa ei. Ei au văzut, într-o zonă împădurită, la aproximativ 20 de metri de drum, o valiză roșie, iar corpul ei era înăuntru. Potrvit sursei citate, picioarele și brațele fuseseră legate cu bandă adezivă și sfoară înainte de a fi îndesată în valiză. Mai multe straturi de bandă i-au fost plasate peste gură și existau dovezi ale unei răni la cap și vânătăi pe față.

Dat de gol de probele ADN

Potrivit medicilor legiști, ea a murit prin asfixiere. O săptămână mai târziu, s-a dezvăluit că cineva i-a folosit cardul bancar pentru a retrage bani din cont. Imaginile de pe camerele de supraveghere au arătat un bărbat purtând un hanorac negru. Se afla într-un vehicul închiriat, care a fost urmărit până la cel care l-a angajat.

Bărbatul a fost arestat și poliștii au descoperit că ADN-ul lui se potrivește cu cel de pe mânerul valizei și de sub unghiile lui Valerie. La interogatoriu, Rojas a recunoscut că a vizitat-o în noaptea de 28 ianuarie, unde se pare că se dusese cu o mașină închiriată. Înainte de a intra, își pusese telefonul mobil în modul avion și dezactivase setarea locației. Înăuntru, fostul cuplu a avut o altercație violentă. Potrivit datelor legiștilor, era era încă în viață când el a legat-o și a băgat-o în valiză. A aruncat-o apoi în zona împădurită fără să știe dacă tânăra era moartă sau vie, și i-a aruncat și telefonul înainte de a-i fura banii.

Javier Da Silva Rojas a fost acuzat de răpire cauzatoare de moarte și, în februarie 2020, a pledat vinovat la un tribunal din White Plains, New York. În baza unui acord de recunoaștere a vinovăției, care însemna că a evitat pedeapsa pe viață sau pedeapsa cu moartea, el a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, urmați de doi ani de eliberare supravegheată. Potrivit surseicitate, probabil el va fi deportat ulterior.

„Niciun cuvânt nu poate exprima cât de dezgustat sunt de faptele pe care le-am comis. Nu mă voi ierta niciodată pentru asta. Nu-i pot cere [familiei ei] să mă ierte pentru că nu o merit. Aș vrea să știe că îmi pare foarte rău”, a declarat el, după condamnare.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Răsturnare de situație în cazul dentistei din Brăila! Aceasta ar fi fost ucisă de mafia...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Ce a ajuns să facă Oana Zăvoranu. E foame mare de bani
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Reacția Claudiei Pătrășcanu după declarațiile făcute de Gabi Bădălău despre momentul în care și-ar fi...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Noi speranțe în lupta cu HIV, după ce încă un bărbat a fost vindecat de...