Un fotograf din Zurich a surprins, în noaptea de 8 noiembrie, un fenomen neobișnuit: un OZN care arăta ca o navă spațială, de culoare albastră. Experții au încercat să dezlege misterul ciudatei apariții, dar nu se știe exact ce este obiectul luminos surprins în imagini de fotograf, scrie space.com.
Elvețianul, pasionat de astronomie, a făcut mai multe fotografii în care apare un obiect zburător neidentificat, compus din mai multe cercuri concentrice strălucitoare.
Inițial, fotograful a crezut că a reușit să surprindă capsula Endeavour a companiei americane SpaceX cu cei patru astronauți care tocmai încheiaseră o misiune de 200 de zile pe Stația Spațială Internațională, care era programată să se întoarcă pe Pământ în acea noapte. Însă, obiectul observat nu era Endeavour, care a revenit pe Terra după ora 22:00 EDT și a aterizat pe partea celaltă a Pământului, în Golful Mexic, la mai mult de 8.000 de kilometri de Elveția.
Dacă locuitorii din statele Louisiana, Alabama și altele din Statele Unite au avut șansa să vadă capsula reintrând în atmosfera planetei noastre, acest lucru era imposibil pentru cineva aflat la Zurich.
„Orice trecere a capsulei Endeavour peste Elveția, înainte de aterizarea din Golful Mexic, ar fi fost complet în umbra Pământului, adică nu ar fi fost iluminată de Soare, și prin urmare, nu ar fi fost vizibilă. Reintrarea pe Pământ a fost deasupra Mexicului și Golfului Mexic și nu ar fi fost observată din Elveția”, a spus Marco Langbroek, cercetător la Universitatea Leiden, Țările de Jos.
Așadar, misterul OZN-ului de pe cerul nopții de la Zurich rămâne nedescifrat. Cu toate astea, alți experți cred că ar exista explicații. „Este posibil ca OZN-ul să fi fost treapta superioară a unei rachete, folosită pentru a propulsa o navă pe orbită”, a spus Jonathan McDowell, astrofizician la centrul Harvard-Smithsonian, dar fără să poată să desemneze concret vreun zbor programat atunci.
Deocamdată, ciudata apariție din Elveția rămâne un mister – un obiect zburător extraterestru neidentificat.