Cauți motive să te răsplătești cu o carte nouă și să descoperi autorii români? Trecând în revistă noutățile în materie de carte, ne oprim puțin cu atenția asupra lansărilor lunii noiembrie ale editurii Velvet Story. De la poezie la roman detectivistic și de la povestiri horror la cărți romantice de Crăciun, îți poți asigura zilele cu lecturi interesante.
Luând notă de înclinarea spre artistic a scriitorului român, poezia va fi mereu o sursă de frumos și de energie bună. Miruna Lavina propune cititorului „Poezia Nordică”, debutând astfel în volum de poezie cu o selecție de poeme scrise de-a lungul a trei ani. Autoarea semnează și o serie de ilustrații incluse în volum, completând cele 45 de poezii. Poemele sunt gânduri, confesiuni reale, ceva ce nu ține de dragoste, ci de pierderea ei; pierderea copilăriei, ura care mocnește uneori și nu ne dăm seama, absolutul pe care îl căutăm zilnic, eșecul constant din viață sunt redate sub forma unor micro-basme contemporane.
Nuanţe tomnatice
Dintr-un suflu,
ochii s-au închis,
Nopțile de toamnă rece
frunzele s-au aurit,
În a lor comoară scumpă.
Sub soarele alb, crud
nici pasărea nu zboară
și cântul a amuțit.
Din a amurgului lumină,
ochii s-au deschis.
La debutul în volum se află și Patricia Elena Stoica, prezentând volumul de poezii „Obsidianul din oglinzi”. Începând să adune versuri de la vârsta de 16 ani, autoarea surprinde prin profunzimea trăirilor transmise.
„Acest volum de poezii conturează destul de clar, asumarea obsesiei imperfecţiunii într-un real schizoid indus de manifestările artificiale. Este vorba despre un joc al alternanţelor în care oglinda, folosit ca numitor comun, reflectă interioarele umane. Depinde cum te vezi în oglindă, aceasta poate amplifica sau poate simplifica dimensiunile personalităţii tale. Proporţia prelucrată de obsidian existentă în reflexie este destul de importantă. Patricia Elena Soica rămâne congruentă cu valorile sale, reuşind să mozaicheze prin imagini ample şi limpezi profunzimea eului. Nu de puţine ori autoarea îşi filtrează deliberat visceralitatea şi trece brusc la o luciditate care poate inhiba, pe alocuri. Reuşitele versificative cu reflexe metafizice impun o atitudine vertebrală, dar şi o trimitere la elementele de cultură arhaică, grecească sau latină.” (fragment din prefața semnată de Ramona Muller)
Despre autorul Ionelas Popa am putut afla mai multe prin intermediul unui interviu, de unde se pregătea vestea lansării unui nou roman. „Febra aurului” poartă cititorul pe firul unei anchete detectivistice cu rădăcini vii în mentalitatea societății de astăzi și a intereselor ce se joacă în jurul înavuțirii. Cu o viziune tranșantă și urmărind cu veridicitate o acțiune plină de mister, autorul descrie printr-un stil aparte peisajele din munții Orăștiei, caractere umane autentice și implică pe lângă suspansul caracteristic unei astfel de cărți, un deznodământ interesant. „Febra aurului” este o recomandare pe gustul celor ce caută o lectură rapidă dar plină de imprevizibil.
Dacă tot ne pregătim să intrăm în spiritul sărbătorilor de iarnă, cărțile romantice de sezon nu ar trebui să lipsească de pe listă. Simona Tănăsescu își surprinde cititorii cu o nouă poveste, „Un Crăciun pentru noi doi”. Povestea de dragoste scrisă în stilul autoarei ascunde de fiecare dată idei inedite și experiențe puternice. Romanul surprinde acea dragoste care în clipa când își dă jos toate măștile, arătându-și adevărata față, se dovedește a fi esențială, riscantă, încurcată, antrenantă, compromițătoare, prinsă în același joc al hazardului. Un creator de jocuri, un frate marcat pe viață de o tragedie din copilărie și o jurnalistă nonconformistă vor fi triada care vor da altă notă poveștii clasice de iubire.
În tonul comediilor romantice, Elena Petrea Kyrintzis încântă cu romanul „Până la Crăciun”. Atmosfera de iarnă te cuprinde de la primele pagini, iar acțiunea presărată cu umor, ironii și tachinări este refugiul perfect în această perioadă. Amuzantă, încântătoare, pasională și sensibilă, această comedie romantică scrisă de Elena Petrea Kyrintzis vă va face să pariați pe iubirea cu năbădăi. Premisa: un pariu; cine se va îndrăgosti primul „până la Crăciun”?
Lăsând pe final una dintre cărțile cele mai așteptate ale editurii, „Întâmplări stranii: Călătorii în lumea groazei” este volumul de povestiri horror care a adunat sub coperți un număr de 12 autori talentați, răspunzând provocării de a scrie cu ideea de a înfiora. Succesul a fost dovedit odată cu lansarea, iar volumul se prezintă cu o grafică excepțională, Răzvan Bronescu și Ovidiu Stanciu completând cu o serie de ilustrații demne de doar cei mai buni ilustratori la ora actuală din România. Tom Cody, Aurelia Chircu, Elena Petrea Kyrintzis, Corina Savu, Alexandru Șerban, Marius Albert Neguț, Mihai Ștefan, Cynthia Orszag, Petre Nechita, Ana Stanoevici, Gabriela Florian și Anca Nagy sunt autorii care așteaptă să le fie descoperite povestirile.