Prima pagină » Social » FOTO| Otilia, o tânără de 31 de ani, nu a mai apucat să-și strângă la piept bebelușul. A murit de COVID imediat după ce a născut o fetiță
FOTO| Otilia, o tânără de 31 de ani, nu a mai apucat să-și strângă la piept bebelușul. A murit de COVID imediat după ce a născut o fetiță
Otilia, o tânără de doar 31 de ani din Alba Iulia, a murit din cauza unor complicații în urma infectării cu COVID-19, înainte să își strângă în brațe bebelușul pe care îl născuse prematur.
Tânăra era însărcinată la momentul confirmării cu Covid-19. Starea de sănătate a Otiliei s-a deteriorat treptat, astfel că a ajuns pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Alba.
Într-un final, pentru că situația se înrăutățea, medicii au decis să realizeze nașterea prematură. Bebelușul a venit pe lume la 6 luni, fiind ulterior transferat la Oradea.
Pentru că situația nu se îmbunătățea, medicii au decis ca tânăra să nască prematur. Din păcate, Otilia a murit și nu a mai apucat să își strângă în brațe bebelușul nou-născut.
„Durerea pe care ai suferit-o tu nu ți-o mai putem lua”
Mesajele de condoleanțe nu au întârziat să apară, tânăra lăsând un gol imens în inimile apropiaților.
„Dumnezeu să te odihnească în pace dragă noastră prietenă! Cuvintele sunt de prisos și orice am spune sau am vrea să facem acum pentru ține este prea târziu! Durerea pe care ai suferit-o tu nu ți-o mai putem lua,nu te mai putem aduce înapoi…de ce ai plecat atât de repede dintre noi ne întrebăm cu toții?! De fiecare dată când plecăm de la ține gândurile ne erau: să ne revedem cu bine, dar se pare că nu ne-am mai revăzut și nu ne vom mai revedea în această viață! Ai zis că mă vei anunță când revii din spital…am așteptat, am sperat și încă aș vrea să sper că ceea ce am auzit e doar un coșmar!”, a scris o prietenă pe pagina de Facebook.
„Drum lin spre cer iubita noastră prietenă! O sa ne lipsești enorm Oti! Dumnezeu să te odihnească în pace!”, au transmis colegii de la salonul de cosmetică unde lucra tânăra.