Turcii sunt îndemnați să devină vegetarieni pentru a supraviețui crizei economice

Turcii sunt îndemnați să devină vegetarieni pentru a supraviețui crizei economice
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan / Sursa foto: Profimedia
Publicat: 25/11/2021, 18:24

Guvernul turc a decis să promoveze vegetarianismul și să crească gradul de conștientizare cu privire la risipa de alimente pentru a face față colapsului lirei turcești și creșterii incontrolabile a prețurilor la alimente.

„În loc să mâncăm 1-2 kilograme de carne pe lună, să mâncăm jumătate de kilogram. Cumpărăm 2 kilograme de roșii și jumătate din ele ajung la gunoi. Ei bine, să luăm două roșii”, a spus deputatul turc Zülfü Demirbağ, membru în partidul AKP al președintelui Recep Tayyip Erdogan, potrivit Euractiv.

El a făcut această declarație după prăbușirea lirei turcești și în perspectiva crizei economice care se profilează.

Moneda Turciei s-a prăbușit la un minim istoric „nebunesc”. Potrivit CNBC, inflația în Turcia a ajuns la aproape 20%, ceea ce înseamnă că prețurile bunurilor de bază au crescut vertiginos, iar salariile în moneda națională s-au devalorizat puternic.

Erdogan, contestat de sute de mii de protestatari

Proteste antiguvernamentale împotriva partidului aflat la guvernare și condus de Recep Tayyip Erdogan au avut loc marți seara la Istanbul și la Ankara. Manifestanții erau nemulțumiți de scăderea nivelului de trai și de devalorizarea lirei. Oamenii au cerut demisia guvernului.

Au avut loc demonstrații în districtul Cankaya din Ankara și în zonele Kurtulus și Kadıkoy din Istanbul, inclusiv lângă Piaţa Taksim. În locurile unde se protestează au fost desfășurate trupe de securitate care au intervenit împotriva manifestanților

Mulțimea a scandat: „Va veni timpul ca Partidul Justiției și Dezvoltării (formațiunea lui Erdogan care deține puterea în Turcia) să răspundă în fața poporului”.

Turcia se confruntă cu cea mai gravă criză economică din ultimii 20 de ani

Lira turcească era marţi în cădere liberă, doborând un nou record, după ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi-a reluat apelurile pentru reducerea dobânzilor, potrivit Bloomberg. Astfel, s-a atins un minim istoric de 12,49 lire pentru un dolar, iar cele 11 zile consecutive de scădere reprezintă cel mai grav declin înregistrat în ultimii 20 de ani. De la începutul anului şi până în prezent lira turcească a pierdut 40% din valoare, iar 20% din această scădere s-a înregistrat numai de la începutul lunii noiembrie.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...