GÂNDUL NEWS. Ziua de 29 noiembrie a fost declarată liberă pentru bugetari și se face punte cu 30 noiembrie și 1 decembrie, care sunt libere prin lege (VIDEO)

Publicat: 26/11/2021, 20:30
Actualizat: 26/11/2021, 20:33

În fiecare zi, de luni până vineri, de la orele 19.00 și 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai interesante cinci subiecte ale momentului.

1. E oficial! De 1 decembrie, minicavanță

Ziua de 29 noiembrie a fost declarată liberă pentru bugetari. Astfel, se va face punte cu 30 noiembrie și 1 decembrie, care sunt libere prin lege, iar angajații instituțiilor publice vor avea parte de o minivacanță de cinci zile cu ocazia Sfântului Andrei și a Zilei Naționale a României. La solicitarea justificată a conducătorului instituției sau autorității publice, prevederea potrivit căreia ziua de 29 noiembrie este zi liberă ar putea să nu se aplice. (Mai multe detalii, aici…)

2. Prima bancnotă care are chipul unei personalități feminine va fi pusă în circulație de 1 decembrie

Este vorba de bancnota de 20 de lei, care o are în prim-plan pe Ecaterina Teodoroiu. Prin lansarea acestei bancnote se dorește consolidarea egalității de gen și a rolului major al personalităților feminine în istoria și societatea românească. Pe aversul bancnotei se regăsesc portretul Ecaterinei, anii de viață, un buchet de brândușe și o insignă a Asociației Cercetașii României. Pe spatele acesteia se regăsește o reprezentare a Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei, o imagine a Mausoleului de la Mărășești, iar în spatele Mausoleului, o floare de crin. Pentru a fi protejată împotriva falsificării, această bancnotă include o serie de elemente de siguranță destinate publicului și altele detectate cu o aparatură specială. (Mai multe detalii, aici…)

3. Vouchere date ca pâinea caldă

Bugetul de 14 milioane de lei alocat primei etape a programului „Rabla pentru electrocasnice” s-a epuizat în doar 5 minute. 35.000 de vouchere au fost emise. Cele mai multe, aproximativ 15.000, au fost solicitate pentru frigidere, alte 13.000 pentru maşini de spălat rufe şi puțin peste 7.000 pentru maşini de spălat vase. Etapa a doua este programată să înceapă în 3 decembrie, cu vouchere aferente categoriei din care fac parte televizoarele, laptopurile şi tabletele. Voucherele nu sunt transmisibile. (Mai multe detalii, aici…)

4. Peste 13.600 de români au încasat mai bine de 200 de milioane de lei, în primele nouă luni din acest an

Conform datelor Autorității de Supraveghere Financiară, beneficiarii Pilonului II de pensii au încasat sumele în urma contribuțiilor la acest sistem. Un procent de 87% din valoarea plăților este aferent deschiderii dreptului la pensie, 12 procente fiind din urma decesului participantului, iar 1% ca urmare a invalidității. Valoarea totală a activelor nete ale fondurilor de pensii din sistemul privat a fost de peste 87 de miliarde de lei la finalul lunii septembrie din acest an, în creștere cu aproximativ 25 de procente comparativ cu aceeași perioadă de anul trecut. Dacă în 2020 au fost înregistrate în Pilonul II de pensii 7,58 de milioane de persoane, în acest an au fost înregistrate peste 7,73 milioane de persoane.

5. Încălzirea ne arde la buzunar

Factura la căldură ar putea crește cu 70%, în Capitală. Prețul gigacaloriei suportat de bucureșteni ar putea crește la 280 de lei, de la 164 de lei cât este în prezent, în urma propunerii Primarului General Nicușor Dan. Varianta, însă, nu este agreată de USR și PSD și astfel rămâne de văzut ce se va decide. Primarul General a reamintit că a solicitat susţinerea Guvernului în ce priveşte subvenţia la căldură şi s-a arătat optimist că va exista un sprijin financiar. (Mai multe detalii, aici…)

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...