Un bărbat din Deva a ajuns în fața instanței, după ce și-ar fi terorizat amanta pentru a-i demonstra soției că îi este fidel. Totul a fost o înscenare – este concluzia judecătorilor care, de altfel, l-au achitat definitiv.
În primă instanță, bărbatul a fost găsit vinovat de lipsire de libertate în mod ilegal și a primit o pedeapsă de trei ani și două luni de închisoare cu executare.
Ajuns în faza de apel, dosarul a scos la iveală noi date și anume că totul a fost o înscenare, la care a luat parte chiar amanta bărbatului, presupusa victimă în acest caz, scrie Adevărul.
Povestea triunghiului amoros a început în urmă cu patru ani, în 2017. Bărbatul avea un bar în apropierea unui liceu la care mergea tânăra de 25 de ani, ea urmând cursurile la seral. Curând, între cei doi s-a înfiripat o poveste de dragoste, care nu a ținut cont de faptul că patronul localului era căsătorit de 18 ani și avea și doi copii.
Totul a culminat cu momentul în care însăși soția bărbatului i-a surprins pe cei doi având relații intime. El nu era pregătit să-și piardă căsnicia, așa că a construit un plan ce poate sta la baza unui scenariu de film.
El a convins o femeie să îl filmeze în timp ce își umilea amanta. Aceasta din urmă a fost așezată pe un scaun, într-o bucătărie, și a fost legată de mâini și de picioare. El ar fi lovit-o pe fată până i-a spart nasul, apoi i-a întins sângele care îi curgea pe față și corp. El nu s-a oprit aici și a amenințat-o chiar și cu moartea, punându-i un cuțit în zona gâtului. I-a cerut să îi promită că nu îl va mai căuta niciodată și nu se va mai băga în căsnicia lui.
„După filmarea acestei scene, inculpatul a eliberat persoana vătămată, i-a permis să se spele şi i-a dat un tricou curat. Cei doi au rămas în locuinţa inculpatului, iar inculpata R.B.B. (n.r. cea care a filmat scenele) a plecat cu un taxi. După o perioadă, inculpatul a arătat filmarea realizată, soţiei sale, de care se despărţise deja în fapt, pentru a-i demonstra acesteia că nu are vreo legătură cu persoana cu care a fost surprins în bar în timp ce întreţinea un raport sexual oral”, au scris procurorii în rechizitoriu.
Judecătorii care au analizat probele din dosar au ajuns la concluzia că totul a fost înscenat cu acordul victimei. Iar concluzia a venit după ce însăși tânăra de 25 de ani a spus că filmarea a fost făcută cu acordul ei.
Ea le-a povestit magistraților că, după ce au realizat filmarea, a rămas în apartament și a întreținut relații sexuale cu amantul ei.
Decizia de achitare a bărbatului este definitivă.