O româncă din Pitești, câştigătoare a premiului Profesorul Anului la prestigioasa Universitate din Kent

O româncă din Pitești, câştigătoare a premiului Profesorul Anului la prestigioasa Universitate din Kent
Sursa FOTO: kent.edu
Publicat: 05/12/2021, 20:14

Ana Maria Wetzl s-a mutat în Statele Unite ale Americii acum 20 de ani, alături de soţul ei. Acolo şi-a luat doctoratul în filosofie, la Universitatea din Indiana, Pennsylvania, şi apoi a început să predea la prestigioasa Universitate Kent unde, în luna octombrie a acestui an, a câştigat premiul de Profesorul Anului.

În urmă cu nouă ani, Ana Maria Wetzl a câştigat prestigiosul premiu „CCCC James Berlin pentru Disertaţie Impresionantă”, lucrarea ei fiind cea mai bună, dintre sutele trimise, de către profesori de engleză din toată America.

Originară din Piteşti, Ana Maria a fost prima câştigătoare din Europa în cei 20 de ani de când se decernează acest premiu important. Într-un interviu exclusiv pentru Adevărul, Ana Maria Wetzl a vorbit despre importanţa prestigiosului premiu câştigat, dar mai ales despre diferenţele dintre mediul academic din SUA şi cel din România, potrivit kent.edu.

„Premiul este foarte important pentru că scoate în evidenţă munca pe care o depun cu studenţii. Am foarte mulţi colegi care sunt profesori excelenţi şi am fost tare surprinsă că studenţii m-au ales pe mine. Din câte mi s-a spus, în fiecare an Comitetul primeşte sute de nominalizări pentru profesori din toate disciplinele predate la Kent State, şi când un profesor câştigă, asta se întâmplă după nominalizări repetate. În plus, peste tot există un anumit nivel de rivalitate între diferitele campusuri ale Kent State – noi avem un campus central şi încă şapte campusuri regionale, eu lucrez la unul dintre campusurile regionale. Premiul recunoaşte că profesorii de la campusurile regionale muncesc foarte mult şi sunt apreciaţi de studenţi”, spune Ana Maria Wetzl,

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
Filmul care s-a dovedit un eșec colosal. Investițiile au fost colosale
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor