Marcel Ciolacu, despre eventuale tensiuni între Alexandru Rafila și Raed Arafat: „Sunt ferm convins că amândoi vor funcționa cum trebuie”

Marcel Ciolacu, despre eventuale tensiuni între Alexandru Rafila și Raed Arafat: „Sunt ferm convins că amândoi vor funcționa cum trebuie”
Sursa: MEDIAFAX FOTO
Publicat: 06/12/2021, 09:25

Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a declarat că nu știe despre existența unui conflict între ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Ciolacu spune că mai degrabă presa „a încercat să-i pună cap în cap” pe cei doi oficiali.

Șeful social-democraților spune că este sigur că Rafila și Arafat vor avea o colaborare foarte bună și că se vor completa reciproc.

„N-am avut discuții cu domnul Rafila, dar până la urmă, avem un ministru al sănătății care vorbește de sănătate și cred, sunt ferm convins, amândoi sunt de specialitate, cu adevărat, eu am spus întotdeauna. Raed Arafat e înjurat pentru că intervine numai în momentul critic, ăla e jobul lui Raed Arafat, pentru că el este pe urgență, ceva de genul «pompierul care vine să stingă incendiul».

Și cred că, cu această viziune a domnului Rafila, să prevină anumite lucruri, că și legea pe care o s-o propunem o să vedeți că o să vină cu anumite lucruri care previn, ca să nu ajungi la momentul în care trebuie să intervină Raed Arafat. Cred că presa a încercat să-i pună cap în cap, dar sunt ferm convins că amândoi vor funcționa cum trebuie”, a declarat Ciolacu la Antena 3.

Alexandru Rafila spune că se înțelege bine instituțional cu Raed Arafat, căruia i-a tăiat din atribuţii.

„Mă înţeleg instituţional, dacă vreţi. Încercăm să ne vedem fiecare de treaba lui şi aşa cum am mai spus, Ministerul Sănătăţii trebuie să aibă poziţia de responsabilitate pe care o regăsim inclusiv în Hotărârea de funcţionare a Guvernului României şi cred că toată lumea îşi dă seama că este o problemă care ţine de sectorul sanitar”, a spus ministrul Sănătăţii.

De unde au apărut ideile referitoare la eventuale tensiuni între Rafila și Arafat

Încă de la audierile din Parlament, înainte de învestirea Guvernului Ciucă, Alexandru Rafila spunea că, deși DSU „și-a făcut bine treaba”, măsurile sanitare ar trebui luate și asumate de Ministerul Sănătății și nu de altă instituție.

„Nu se poate ca aceste măsuri cu impact pe sănătatea publică să fie aprobate de o altă structură, iar Ministerul Sănătății să răspundă”, a spus Alexandru Rafila.

El a vorbit atunci și de o discuţie la nivelul Guvernului, „încât acest mecanism să fie schimbat”, notează Digi24.

La rândul său, vicepremierul Sorin Grindeanu a declarat vineri că nu este suficient un singur om pentru gestionarea pandemiei de COVID-19, făcând referire la Raed Arafat. Grindeanu a spus la acea dată că Rafila ar trebui să se implice mai mult și a adăugat că până acum propunerile de măsuri împotriva COVID „veneau dintr-o anumită zonă, DSU”. Potrivit vicepremierului, Ministerul Sănătății ar trebui să se implice mai mult în aceste decizii.

Potrivit unor surse, în timpul ședinței de Guvern de vineri ar fi existat un moment tensionat, în care șeful DSU a propus testarea tuturor celor care vin în țară începând de duminică, însă propunerea a fost respinsă de Alexandru Rafila și de Sorin Grindeanu, pentru a evita blocarea vămilor în perioada sărbătorilor de iarnă.

Sorin Grindeanu a infirmat că ședința a fost una tensionată și a spus că „s-au prezentat argumente pro și contra urmând să se elaboreze o nouă hotărâre cu implicarea mai mare a Ministerului Sănătății”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Pericolul ascuns din frizerie. Multe persoane s-au îmbolnăvit
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?