30 de ani de la adoptarea Constituției. Parlamentul se reunește într-o ședință solemnă

30 de ani de la adoptarea Constituției. Parlamentul se reunește într-o ședință solemnă
Parlamentul Romaniei/ Sursa FOTO - Andreea Alexandru - Mediafax
Publicat: 06/12/2021, 08:59
Actualizat: 06/12/2021, 10:43

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, luni, de la ora 13:00, într-o şedinţă solemnă, dedicată aniversării a 30 de ani de la adoptarea Constituţiei. Potrivit unui memorandum aprobat de conducerea Parlamentului, sunt invitaţi să ia cuvântul în această şedinţă preşedintele României, premierul şi preşedintele Curţii Constituţionale, transmite Agerpres.

Pe 8 decembrie 1991 a avut loc referendumul naţional pentru adoptarea Constituţiei României ca stat democratic, după ce Revoluţia din decembrie 1989 a pus capăt dictaturii comuniste din țara noastră.

Constituţia a fost adoptată de Adunarea Constituantă pe 21 noiembrie 1991 şi aprobată prin Referendum naţional pe 8 decembrie, în acelaşi an, cu o majoritate semnificativă: din numărul de 10.948.468 de participanţi, 77,3% au răspuns afirmativ, 20,49% negativ, voturile nule reprezentând 2,3%.

Elaborarea, dezbaterea şi adoptarea noii Constituţii a României au durat un an şi jumătate.

Noua Constituţie a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991.

Ce prevede legea nr 120 din 8 decembrie 1995:

Parlamentul României adoptă prezenta lege:

Art. 1 – Se proclamă ziua de 8 decembrie „Ziua Constituţiei României”.

Art. 2 – În scopul sărbătoririi „Zilei Constituţiei României”, autorităţile publice şi celelalte instituţii publice vor arbora drapelul României şi vor organiza acţiuni culturale şi manifestări ştiinţifice consacrate dezvoltării democraţiei constituţionale în România.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Culturistul „cel mai monstruos din lume” a murit la numai 36 de ani. Avea o...
Cine e femeia din casa lui Alexandru Ciucu. Afaceristul, vacanțe în Italia și Grecia alături...
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată...
Tensiuni în Canalul Mânecii. Navele de război ale Marinei Regale au urmărit nave militare și...
Mama lui Gabriel Vasiliu rupe tăcerea, după ce nora ei a fost ucisă în Olanda!...
Ce este ciclonul Boris și cum afectează România. „Sunt zone aflate deja în alertă meteorologică”
Fostă finalistă la Miss, ucisă ca în filmele de groază de soțul ei. Până și...
Avertizare meteo ANM de ploi torențiale de până la 80 l/mp. Harta zonelor afectate de...
Ciclonul Boris aduce val de frig şi ninsori în România. Va ploua în câteva ore...
"Inima și sufletul meu" Durere imensă la înmormântarea Denisei, tânăra ucisă de Șacalul din Constanța!...
Cine sunt femeile implicate în accidentul în care a murit Andrei Piedemonte, pilotul de curse....
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut...
Pe ce bandă circuli când întâlnești indicatorul „Inel principal”? Ce simbolizează acest semn
MApN: Programul de înzestrare a Forţelor Aeriene Române cu avioane F-35 intră în linie dreaptă
ULUITOR! Un posibil SEMNAL de la EXTRATEREȘTRI a ajuns pe Pământ
Cea mai rea grupă de sânge. La ce pericol și boli sunt expuși oamenii cu...
Codul rutier. Toți facem asta la volan, dar riscăm amenzi uriașe
Din ce face bani ispita Maria Tebieș după Insula Iubirii. Cu ce se mai ocupă...
Ea este Denisa, românca stewardesă găsită moartă într-un apartament din Japonia. Avea doar 30 de...
Simona Gherghe, despre viața de mamă, cu doi copii. Ce reguli are prezentatoarea TV în...
Iulia Albu, ținuta ieșită din comun la un eveniment monden în Timișoara. Fashion editorul a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Iubito, ce mâncăm azi? Bubulina: - Crize de nervi la grătar...
Finlanda va livra un nou pachet de ajutoare Ucrainei