VIDEO | Dîncu, despre taxa de solidaritate: Dacă mărim colectarea taxelor, poate nu va fi nevoie de o astfel de lege

Publicat: 10/12/2021, 22:32
Actualizat: 10/12/2021, 22:42

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat, la Digi24, că taxa de solidaritate ar putea fi eliminată dacă va exista o mai bună colectare a taxelor și contribuțiilor, care să aducă suficienți bani la bugetul de stat. El a precizat că o astfel de taxare există și în alte state europene.

„Se discută încă în coaliție. Probabil că în acest moment nu va fi aplicată această taxă, dar vom încerca să gândim, să vedem dacă 1% din cifra de afaceri este chiar așa înrobitor cum spun unii liberali, că «vor distruge afacerile marilor companii din România». Știm că în foarte multe țări europene, cu un alt grad de civilizație și democrație, există acest lucru”, a declarat la Digi24 Vasile Dîncu.

Ministrul transmite că s-ar putea renunța la implementarea taxei de solidaritate, dacă nivelul colectării taxelor va crește, astfel încât economia să poate fi sustenabilă. El a precizat că România se află în prezent pe ultimul loc în Europa la colectarea de TVA.

„Ideea pe care am discutat-o noi recent, și eu am discutat-o cu ministrul de Finanțe și cu alți colegi de la PSD este că – opțiunea mea – vom încerca anul acesta, prin factura electronică, prin digitalizare și prin formule mai simple legate de adunarea contribuțiilor și taxelor să mărim colectarea și poate nu va fi nevoie de o astfel de lege. La colectarea de TVA suntem pe ultimul loc în Europa. Avem o gaură în TVA de 34%”, a mai punctat ministrul Apărării.

„Sper că vom putea să aducem o sursă importantă din îmbunătățirea colectării, și asta cred că se va realiza, pentru că suntem foarte hotărâți să nu prorogăm termene. Simplificând mai mult, putem să obținem mai mulți bani. Chiar dacă iei mai puțin, iei de la mai mulți, și atunci compensezi asta”, a adăugat social-democratul.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că trebuie ca rata de colectare a TVA să crească obligatoriu, întrucât evaziunea fiscală din România ajunge la 10 din PIB-ul tării.

România are o evaziune fiscală de 10% din PIB: adică bugetele Ministerului Educației, Sănătății și Agriculturii laolaltă, ca să înțelegem nivelul evaziunii fiscale din România în acest moment. 34% din TVA nu este colectat în România, a spus CE într-un raport, adică 6 miliarde de euro.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Surse: Sociologii vorbesc despre surprize și răsturnări de situație spectaculoase între candidații la prezidențiale
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Este interzis pentru românii care au carte de identitate. Sancțiuni usturătoare pentru cei cu buletin
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?