FOTO | Două camioane cu 40 de tone de gunoaie din Italia și Ungaria, oprite la frontieră

FOTO | Două camioane cu 40 de tone de gunoaie din Italia și Ungaria, oprite la frontieră
Sursă foto: Poliția de Frontieră
Publicat: 14/12/2021, 10:56

Două autocamioane încărcate cu peste 40 de tone de deşeuri din plastic, textile şi cauciucuri au fost oprite la intrarea în ţară prin vămile din judeţele Arad şi Bihor, se arată într-un comunicat de presă al Poliției de Frontieră. Deşeurile au fost aduse ilegal din Italia şi Ungaria.

Astfel, autocamioanele au fost întoarse de la vămile Vărşand şi Borş I, după ce au fost verificate de către poliţiştii de frontieră şi comisarii de mediu din cele două judeţe.

Sursă foto: Poliția de Frontieră

Autocamionul la Vărşand era condus de un bulgar, care declarase că transportă haine second-hand de la o societate comercială din Ungaria pentru o firmă din România.

„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu deşeuri de textile pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia completă prevăzută de lege pentru tranzitul de deşeuri. În total, vehiculul transporta 16.720 de kilograme de deşeuri”, se arată în comunicatul Poliției de Frontieră.

Sursă foto: Poliția de Frontieră

Autocamionul oprit la Borş I era condus de un român în vârstă de 35 de ani. În documentele de însoţire a mărfii scria că transporta deşeuri costând în plastic şi cauciucuri uzate de la o societate comercială din Italia pentru o firmă din România.

„Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 23.420 kilograme de deşeuri constând în plastic şi cauciucuri uzate, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse”, se mai arată în comunicat.

În ambele cazuri, autorităţile de control interzi intrarea pe teritoriul României a deşeurilor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer....
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Traficul pe Valea Oltului va fi suspendat timp de o lună. Se fac defrișări pentru...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Ordinul UE, lege și în România. Se montează obligatoriu pe mașină de la 1 iulie...
Suntem spionați tot timpul. Oamenii care văd tot ce facem
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Ce hoteluri oferă transferuri gratuite de la aeroport cu elicopterul?
×