Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Botoşani, care a suferit un accident cumplit luni, a murit vineri pe patul de spital. Organismul tânărului a cedat, după ce a suferit o serie de leziuni foarte grave. Mai mult, Ovidiu avea și COVID-19.
Accidentul a avut loc luni, când tânărul, aflat la volanul unui autoturism Ford, s-a izbit violent de un camion care circula pe sensul opus.
Acesta a fost descarcerat de pompieri şi transportat, fiind imediat internat în secţia de terapie intensivă a Spitalului Județean Botoșani.
Luni, tânărul urma să fie supus unei operaţii, iar prietenii lui au făcut o campanie de donare de sânge pentru Ovidiu.
Din păcate, însă, în cursul după-amiezii de vineri, inima lui Ovidiu s-a oprit.
„Vineri după-amiază pacientul a suferit un stop cardio respirator. În ciuda tuturor eforturilor medicilor, inima lui nu a mai putut fi pornită”, a spus un asistent din cadrul Spitalulu Judeţean, citat de monitorulbt.ro.