Director CFR SA: Greva de azi este ilegală. Sunt 54 de stații în care salariații au întrerupt activitatea

Director CFR SA: Greva de azi este ilegală. Sunt 54 de stații în care salariații au întrerupt activitatea
CFR SA nu își mai poate plăti angajații
Publicat: 20/12/2021, 13:58
Actualizat: 20/12/2021, 13:59

Directorul general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, Ion Simu-Alexandru, a spus, luni, că greva de luni a angajaților este ilegală.

El a precizat că trenurile din 54 de stații sunt blocate.

„La acest moment, sunt 54 de stații în care salariații CFR au întrerupt activitatea”, a spus el.

Protestul spontan de la CFR, care a fost declanșat luni dimineață de către angajații de la reparații locomotive, s-a extins la nivel general, fiind afectat tot transportul feroviar.

„În acest moment nu pleacă niciun tren din marile gări. Circulația este întreruptă, se poartă discuții cu conducerea Ministerului Transporturilor”, au precizat pentru Gândul reprezentanții CFR.

Practic, sunt afectate cele mai mari gări din țară, din orașe precum Craiova, Constanța, Cluj, Iași sau București.

STB a reintrodus linia 780, către Otopeni

„Ca urmare a grevei spontane a angajaților CFR, pentru preluarea fluxurilor de călători între Aeroportul Otopeni și Gara Basarab, Societatea de Transport București STB SA a reintrodus linia 780.

Autobuzele acestei linii vor circula pe toată durata grevei pe traseul Aeroportul Otopeni, Aeroportul Băneasa, Piața Presei, Gara de Nord, Gara Basarab”, au transmis, luni, reprezentanții STB.

Întârzieri de sute de minute

În prezent, în Gara de Nord sunt întârzieri foarte mari, de sute de minute.

De exemplu, trenul care trebuia să ajungă în București de la Târgu Jiu are, la ora transmiterii acestei știri, 220 de minute întârziere.

Și la „Plecări” sunt întârzieri foarte mari, între 150 și 200 de minute.

Sorin Grindeanu: Sunt deschis la dialog bazat pe argumente economice, nu pe poziții de forță

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a reacționat, în urma grevei angajaților CFR. El spune că este „deschis la dialog, dar bazat pe argumente economice sustenabile și nu pe poziții de forță”.

„Este evident că sunt Companii în dificultate. Asta este realitatea și nu trebuie să o ascundem. Anul viitor toate Companiile, fie că vorbim despre CFR Infrastructură, fie că vorbim despre CFR Călători sau CFR Marfă, trebuie să treacă printr-un proces de eficientizare economică. Și asta în acord cu prevederile PNRR”, a scris, luni, pe Facebook, Sorin Grindeanu.
Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...