Prima pagină » Actualitate » GÂNDUL NEWS – Grevă japoneză în spitalele din țară. Ce nemulțumiri au angajații din sănătate (VIDEO)

GÂNDUL NEWS – Grevă japoneză în spitalele din țară. Ce nemulțumiri au angajații din sănătate (VIDEO)

22 dec. 2021, 20:30, Video

În fiecare zi, de luni până vineri, de la orele 19.00 și 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai importante cinci subiecte ale momentului.

1. Grevă japoneză în spitalele din țară

Cadrele medicale sunt nemulțumite că majorările salariale nu se vor acorda pentru toți angajații din sănătate și au anunțat că vor protesta, joi, la sediul Guvernului. Decizia a fost luată după ce liderii de sindicat s-au întâlnit cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, ministrul Muncii, Marius-Constantin Budăi și cu șeful cancelariei prim-ministrului, după adoptarea ordonanței trenuleț. Ordonanța prevede o acordare de majorări salariale, însă doar pentru anumite categorii de salariați și cu un sfert din diferența salariului de bază pe anul 2022, față de salariul de bază actual. Federația SANITAS a solicitat salarii de bază pentru toți angajații din Sănătate și asistență socială la nivelul anului 2022, precum și sporuri plătite pentru toți angajați, la nivelul salariilor de bază pentru anul care urmează. (Mai multe detalii, aici…)

2. Școala începe pe 3 ianuarie

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a transmis că nu se va prelungi vacanța de iarnă, din cauza „pierderilor mari ce trebuie recuperate prin zile de cursuri”. Afirmația vine după ce aproape 130.000 de persoane au semnat o petiţie pentru prelungirea vacanţei de iarnă pentru toţi elevii. Acest lucru, însă, nu este agreat.

3. Cum a început programul pentru Casa Verde Fotovoltaice, așa a fost și suspendat

Asta pentru că, în scurt timp, s-au înregistrat probleme în funcționarea platformei de înscriere. În acest context, se pare că dosarele depuse în aplicație vor fi anulate. Înscrierile vor fi reluate după rezolvarea deficienţelor aplicaţiei informatice, la o dată care va fi stabilită şi comunicată ulterior. Bugetul disponibil depăşeşte 263 milioane de lei, iar aplicaţia va permite înscrierea în limita a 150% din valoarea alocată fiecărei regiuni.

4. Lucrările la Pasajul Domnești de pe Centura Capitalei, oprite până după sărbători

Secretarul de stat în Transporturi, Irinel Scrioșteanu, a anunțat pe pagina sa de Facebook că activitatea de pe șantier va fi oprită până pe data de 9 ianuarie, astfel încât muncitorii să stea mai mult cu familiile. Contractul pentru proiectarea și execuția pasajului a fost semnat în 2017 și a costat aproximativ 100 de milioane de lei. În ianuarie 2018 a fost emis Ordinul de Începere pentru realizarea obiectivului, iar durata contractului este de 51 de luni, dintre care 3 luni proiectare, 24 luni execuţie și 24 de luni perioada de garanţie a lucrărilor. Între timp, constructorul a intrat în faliment, iar lucrarea a fost preluată de subcontractorii săi, tot firme românești.

5. USR ia în calcul atacarea bugetului de stat pe 2022 la CCR

Vicepreşedintele USR, Dan Barna, acuză o discriminare prin faptul că acele unităţi administrative conduse de primari USR nu au primi alocări în buget, pentru anul viitor. În plus, acesta spune că este o problemă și în privința distribuirii resurselor pe București, unde este o schimbare dramatică a formulei de calcul. USR a depus amendamente în acest sens.

Citește și