Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni mai multe avertizări tip Cod galben de ninsori și viscol, care acoperă, total sau parțial, 26 de județe din țară.
Astfel, în intervalul 27 decembrie, ora 10:00 – 28 decembrie, ora 08:00, temporar se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a țării, local moderate cantitativ. În zona montană înaltă și în cea mai mare parte a Moldovei va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, iar în celelalte regiuni vor predomina ploile. Se va depune polei, local în sud-est și izolat în restul teritoriului.
În intervalul 27 decembrie, ora 10:00 – 27 decembrie, ora 22:00, la altitudini de peste 1700 m, în Carpații Meridionali va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, local consistent. Temporar vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăși 60…70 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.
De asemenea, în perioada 27 decembrie, ora 13:00 – 28 decembrie, ora 08:00, în cea mai mare parte a Moldovei, în estul Transilvaniei și în zona Carpaților Orientali va ninge însemnat cantitativ, iar stratul de zăpadă nou depus local va fi consistent.
În perioada 27 decembrie, ora 17:00 – 28 decembrie, ora 08:00, în județele Buzău, Brăila, Vrancea, Galați și în cea mai mare parte a județului Tulcea, temporar vor fi precipitații slabe sub formă de ploaie și lapoviță, care local vor determina depuneri de polei.
În intervalul 27.12.2021, ora 10:00 – 28.12.2021, ora 08:00, cerul va fi noros și vor fi precipitații sub formă de ploaie și burniță, iar probabilitatea pentru depuneri de polei va fi temporar ridicată. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura aerului se va menține în jurul valorii de 1 grad. Spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de ceață.
Administrația Națională de Meteorologie a publicat, luni, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, care include și noaptea care marchează trecerea dintre ani.
Potrivit ANM, între 27 decembrie 2021 – 9 ianuarie 2022, vremea se va menține normală pentru această perioadă, cu valori termice ușor chiar mai ridicate în anumite regiuni. În intervalul care include și Revelionul, potrivit meteorologilor temperaturile ajung și până la 9 grade Celsius în unele zone, iar la munte vor fi precipitații, după care, vremea se va răci.
Meteorologii ANM au publicat prognoza defalcat pe opt regiuni regiuni. Cei care locuiesc sau merg să petreacă Relevelionul la munte trebuie să știe că în perioada 27 -31 decembrie, media temperaturilor maxime va fi de 0 grade. Ulterior acestea vor crește ușor spre 2 grade, apoi tendința este de scădere până spre -3…-2 grade în perioada 7 -9 ianuarie.
Minimele din timpul nopții vor avea o evoluție temică similară, astfel că în perioada 27 – 31 decembrie, variațiile acestora vor fi inexistente, media situându-se în jurul a -4 grade, vor crește apoi ușor până spre -2 grade în 2 și 3 ianuarie, iar ulterior vor scădea până spre -7…-6 grade, în perioada 07- 09 ianuarie. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată pe tot parcursul intervalului.