Secția 7 Poliție a fost sesizată, marți seara, că în scara unui bloc de din Sectorul 2 a fost găsit un băiețel de aproximativ 4 ani, care nu a putut decât să își spună numele, informează Poliția Capitalei.
Copilul a fost plasat de urgență într-un centru al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) și au început cercetările pentru găsirea familiei, având în vedere că nimeni nu a sesizat dispariția copilului.
Miercuri, polițiștii au reușit identificarea tatălui și a bunicului băiețelului, iar cei doi au fost duși la poliție pentru audieri. În acest caz se fac cercetări pentru rele tratamente aplicate minorului și abandon de familie.