Prima pagină » Diverse » Sângerosul interlop Ion Gangal anunță război pe străzile Iașiului. „Vor plăti de la cel mai mare la cel mai mic”

Sângerosul interlop Ion Gangal anunță război pe străzile Iașiului. „Vor plăti de la cel mai mare la cel mai mic”

Sângerosul interlop Ion Gangal anunță război pe străzile Iașiului. „Vor plăti de la cel mai mare la cel mai mic”

Ion Gangal, unul dintre cei mai violenți interlopi din Iași a postat un anunț pe contul său de Facebook prin care a anunțat că pe străzile orașului urmează să izbucnească un război sângeros după ce membri unui clan rival ar fi bătut trei dintre nepoatele sale. În consecință, Gangal a toți cei implicați vor plăti „de la cel mai mare la cel mai mic”.

Un conflict violent izbucnit între clanurile ieșene riscă să degenereze după ce trei nepoate ale liderului interlop Ion Gangal ar fi fost bătute. În același timp, ar fi fost agresat și un prieten al lui Gangal, după ce atacatorii l-ar fi confundat cu acesta.

Ca urmare, liderul clanului a intrat în direct pe contul său de Facebook și a anunțat că răzbunarea va fi cruntă, mai ales că, în scurt timp, urmează să iasă de la închisoare și fratele său.

„Am bătut, am tăiat și am omorât!”

Gangal se recomandă drept un infractor violent care nu organizează bătăi pe internet. „Eu am 25 de ani de pușcărie. Și asta pentru că m-am bătut, am tăiat și am omorât”, a explicat acesta.

Acesta a explicat că nu vrea să pronunțe numele celor care intenționează să-i pedepsească pentru a nu le da „valoare”, însă a ținut să le reamintească rivalilor de faptul că ar fi fost bătuți până la leșin în mai multe rânduri.

„Noi suntem din neam de lingurari, noi nu venim cu spray-uri, noi venim cu furci, cu topoare, cu coase. Care e de mers la cimitir, merge la cimitir, care e de mers la pușcărie, merge la pușcărie. La urmă se vede. Noi cu Poliția nu avem nimic, să-și facă treaba. Eu nu mai am zi și noapte somn. Pe o parte din voi vă cunoaștem, vă știm, dar o să-i aflăm pe toți. Toți 60 care ați fost pe trei femei, ați scos cuțitul la ele. Dacă erați niște țigani deștepți și cu capul pe umeri, nu se ajungea aici”, a mai spus Ion Gangal.

 

Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate armele subordonate acestuia, în special Poliția ... vezi toate articolele