Liliana Szilagyi, tânăra de 25 de ani cu origini românești care a reprezentat Ungaria la Jocurile Olimpice de la Londra, în proba de 100 m fluture, a făcut o serie de dezvăluiri cutremurătoare despre abuzurile la care a fost supusă de tatăl său.
Nepoata lui Bara Margit, una dintre cele mai mari vedete de cinema din anii ’50-’60, născută la Cluj-Napoca, a dezvăluit într-o amplă postare pe pagina sa de Instagram, chinurile pe care le-a trăit încă din copilărie. Tatăl, cel care trebuia să o protejeze și să-i ofere sprijinul necondiționat, a fost, de fapt, ”călăul” său, susține sportiva.
”Am fost abuzată. La 25 de ani, sunt gata să spun cele mai grele cuvinte pe care le-am exprimat vreodată. După atâta durere și luptă, m-am trezit. Am fost abuzată. De un om de la care ar fi trebuit să primesc cea mai mare dragoste. Tatăl meu m-a abuzat. Fizic, emoțional, sexual. Din copilărie”, și-a început Liliana Szilagyi dezvăluirile.
În mod constant și imprevizibil, fie ca a fost vorba despre pedepse fizice, intimidare, privare de dragoste și atenție sau abuz sexual. Mulți ani aș fi făcut orice pentru ca tatăl meu să mă iubească, dar am trăit o iluzie perfectă. A fost o călătorie foarte lungă pe care o las în urmă acum. În 2016, după Campionatele Europene, am rupt relația cu tatăl meu, iar de atunci am fost numită în diferite moduri. Eram o marionetă, iar lumea nu vedea decât o familie iubitoare, de succes, cu rezultate de talie mondială”, a mărturisit Liliana Szilagyi.
În continuare, aceasta spune că tatăl său va avea cu siguranță o altă versiune a poveștii, subliniind că sora sa mai mică a rămas alături de el.
„Tatăl meu, dr. Zoltan Szilagyi, un avocat bogat, cu maniere perfecte și antrenor de înot care se ocupă de copii. Despre care probabil nimeni nu ar crede ceea ce este cu adevărat. Dar orice atac va urma, nu mă deranjează, pentru că sentimentul de libertate este mai bun decât orice și nu mai sunt sclavă. Din păcate, când l-am lăsat pe tatăl meu cu mama, sora mea mai mică a rămas cu ea și de atunci nu am mai avut și nu pot avea o relație cu ea. Cu siguranță există o altă realitate în capul lui, conform căreia este posibil ca inamicul să fiu eu”, a fost mesajul emoționant al înotătoarei Liliana Szilagyi.
Foto all: Instagram.com