Prima pagină » Actualitate » Cea mai scumpă vacanță de Revelion cumpărată în România. Cât a plătit un cuplu pentru un sejur de lux într-o zonă exclusivistă

Cea mai scumpă vacanță de Revelion cumpărată în România. Cât a plătit un cuplu pentru un sejur de lux într-o zonă exclusivistă

Sursa: captura Youtube - Jumeirah Al Naseem

Un cuplu din România a achitat peste 27.000 de euro, pentru o vacanță de șapte zile, care include și Revelionul, într-un hotel de cinci stele cu vedere la mare, în Dubai, și este, potrivit informațiilor Gândul, cea mai scumpă vacanță de Revelion cumpărată în România.

Cei doi români vor petrece astfel sejurul în hotelul de 5 stele Jumeirah Al Naseem, parte din complexul Madinat Jumeirah, cu vedere la plaja lată cu nisip fin la Marea Arabiei, chiar lângă renumitul hotel Burj Al Arab. Pachetul a fost cumpărat prin agenția Paralela 45 și conține biletul de avion, taxe de aeroport, transferuri aeroport-hotel-aeroport, cazare și demipensiune.

Următorul pe lista celor mai scumpe sejururi este pentru șapte nopți, în același hotel, dar începând din 2 ianuarie, care este cu aproximativ 10.000 de euro mai ieftin, respectiv 16.095 euro. Diferă și tipul de masă, fiind inclus doar micul dejun. Ș acesta a fost cumpărat prin Paralela 45.

Ambele perechi au la dispoziție servicii exclusiviste, printre care și o sală de fitness holistic.

12 zile de vacanță pe insulă

Un alt pachet de lux cumpărat în România, conform informațiilor din piață obținute de Gândul, este pentru câteva zile după Revelion. Acesta este în Maldive și a fost cumpărat prin DAL Travel.

Pentru 52.000 de euro, un grup unitar format din două familii – două cupluri și un copil – vor petrece 12 zile (9 – 21 ianuarie) de răsfăț.

Pachetul include biletele de avion și cazarea, pentru 12 nopți, dar în două hoteluri de cinci stele, primul all inclusive, al doilea doar cu mesele incluse. Vor sta șase nopți într-ul hotel de unde au trasnport cu ambarcațiune specială la alt hotel unde mai stau 6 nopți.

Transferul de la aeroport la primul hotel este cu hidroavion, apoi transfer cu speed boat între cele două hoteluri, situate pe două insule diferite, apoi, la final, vor fi din nou transferați cu hidroavionul de la al doilea hotel la aeroport.

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și